Fermieri suspectaţi de fraude

Data publicării:
fermieri APIA

Poliţiştii au intrat pe fir în urmă cu câteva zile, în urma unor sesizări legate de modul în care se acordă subvenţiile din bani europeni, anul acesta. Oamenii legii au suspiciuni că la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au ajuns documente false, astfel că ei verifică acum traseul actelor, de la primării la sediul APIA.

"Există suspiciuni că unii fermieri şi-ar fi declarat suprafeţe mai mari decât cele pe care le au în realitate, pe baza unor documente falsificate. A putut să falsifice semnătura primarului şi a altor angajaţi", a precizat Grigore Fati, primarul comunei Apahida.

Prin această metodă, s-au mărit în fals mai multe suprafeţe de teren, fapt care a dus la încasarea frauduloasă a mii de euro din fondurile europene alocate ţării noastre pentru agricultură.

"Nu ştiu concret despre ce este vorba, evident că se va afla probabil în următoarea perioadă. Ne-au fost solicitate documente şi de către reprezentanţii APIA Cluj şi de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, este vorba despre două adeverinţe", a declarat Lucia Magdalena Suciu, primarul comunei Chinteni.

Oamenii legii au ridicat documente şi de la sediul APIA Cluj, cu toate că instituţia verifică anual declaraţiile privind suprafaţele de teren, în baza unui eşantion stabilit aleatoriu.

"Au fost solicitări din partea dânşilor referitor la anumite dosare, anumite documente, pe care noi le-am pus la dispoziţia acestora în copii xerox. Vor fi verificaţi şi angajaţii APIA Cluj. Dacă e cazul, de ce nu, toţi suntem aici şi putem să dăm câte o declaraţie, pentru a duce la bun sfârşit ancheta", a afirmat Adrian Zaharia, director executiv al APIA Cluj.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj nu au oferit date despre acest caz, deoarece orice informaţie ar putea afecta rezultatul anchetei. Poliţiştii efecutează cercetări sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Anul trecut, fermierii clujeni au încasat 40 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, pentru subvenţiile pe agricultură.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri