Goana după subvenţiile APIA. Sute de oameni stau la coadă, în fiecare zi, pentru depunerea cererilor

Data publicării:
120615 subventii

Agitaţie la sediul APIA din Craiova cu doar câteva zile înainte de termenul final de depunere a cererilor de subvenţie pe suprafaţă. Sute de oameni vin la agenţie, iar cum angajaţii abia mai fac faţă, conducerea a decis să prelungească programul şi în weekend. Cu doar câteva zile înainte de termen, procentul de depunere este de 60%.  

Peste 400 de agricultori din Dolj se prezintă la sediul instituției în goana după subvenții. Deși au avut două luni la dispoziție, oamenii spun că le-a fost imposibil să facă rost, mai devreme, de toate actele necesare. Anul acesta condițiile s-au schimbat. Toți solicitanții trebuie să fie proprietari pe terenuri, să obțină mai multe acte de la Primărie și să vină personal la APIA pentru depunerea cererii.

Conducerea APIA Dolj spune că problemele sunt cauzate de schimbarea regulilor privind subvențiile dar și de primării.

Una dintre primăriile care a întâmpinat mari probleme în eliberarea actelor este cea din comuna doljeană Leu. Primarul spune că autoritățile au schimbat regulile de acordare a subvențiilor și asta i-a încurcat.

În comuna Leu sunt peste 12.000 de hectare de teren agricol. Dacă anul trecut s-au întocmit peste 900 de dosare de subvenții, anul acesta s-au eliberat, până astăzi, puțin peste 600.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...