Păsări sălbatice, la malul Dunării

Data publicării:
pasari pe dunnare

De câteva zile, faleza inferioară din Galaţi oferă un adevărat spectacol. Zeci de păsări sălbatice se adună la mal pentru a găsi mai uşor hrană.

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24 Galaţi: „Gălăţenii care se încumetă să iasă la o plimbare pe Faleză au parte de o privelişte extraordinară. Zeci de păsări, în special raţe sălbatice, poposesc zilnic la malul Dunării pentru a-şi căuta de mâncare."

Astfel, o plimbare obişnuită pe Faleză a devenit o adevărată plăcere pentru gălăţeni.

Foarte frumos. Dacă ar mai fi şi nişte lebede ne-am trezi la Constanţa. Mai vin peşti mai mici la mal şi stau pe marginea asta aici" a spus un trecător.

„Este o privelişte foarte frumoasă. A fost într-o zi şi o lebădă, dar văd că a plecat" a declarat un gălăţean.

Cea mai întâlnită pasăre care poposeşte la malul Dunării este raţa mare. Dar şi alte specii de păsări pot fi văzute de gălăţenii care au drum pe Faleză.

Viorica Atodiresei, muzeograf CMSN Galaţi: „Mai întâlnim şi alte specii de păsări, cum ar fi cormoranul mare, specie strict ihtiofagă, adică se hrăneşte exclusiv cu peşti. Apoi, pescăruşul mare, râzâtor."

Durata şederii lor la malul Dunării depinde de temeperaturi. Dacă apa fluviului va îngheţa, păsările îşi vor găsi alt loc pentru iernat.

Viorica Atodiresei, muzeograf CMSN Galaţi: „Dacă condiţiile meteo vor fi favorabile şi au hrană, până la sfârşitul iernii cu siguranţă vor rămâne în zona Dunării."

Acest fenomen are loc în fiecare an. Păsările caută locuri unde se pot adăposti şi se pot hrăni pe perioada iernii.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri