Ruina cu ştaif din centrul Galaţiului 

Data publicării:
ruina cladire1

În centrul Galaţiului se află ruinele unui palat, altădată de o frumuseţe rară.

Clădirea se află într-o stare jalnică de aproape 15 ani. Faţada încă mai rezistă, dar peretele din spate şi o parte din acoperiş s-au prăbuşit.

Primăria spune că nu poate să investească în reabilitare din cauză că imobilul a fost revendicat de un fost proprietar.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: "Suntem în continuare în litigiu şi aşteptăm să se pronunţe instanţa în ceea ce priveşte acest imobil. Având în vedere că respectiva clădire este într-o stare avansată de degradare vom încercui clădirea cu o plasă de protecţie".

Între timp, clădirea a devenit ţinta preferată a hoţilor.

Imobilul are bulină roşie şi prezintă pericol de prăbuşire. Cu toate acestea, zilnic, sute de gălăţeni trec pe lângă ea, fără să conştientizeze riscul la care se expun.

"Am trecut acum, dar data viitoare o să trec pe partea cealaltă, traversez strada" a spus un trecător.

"Ne este foarte teamă. Mai sunt bătrâni, copii care nu ştiu, nici nu se uită în sus" a declarat alt trecător.

Clădirea a devenit un focar de infecţie şi pentru locuitorii din zonă.

Remus Anghel, preşedintele asociaţiei de proprietari: "E un pericol, stau boschetarii aici, fac mizerie. Am făcut sesizări la Primărie, dar nu ne bagă nimeni în seamă. Nici măcar nu vine să taia iarba aia că-i mai mare decât omul".

Chiar dacă există un proces de revendicare a clădirii, iar litigiul nu s-a încheiat, Primăria este obligată, conform Legii 422, să ia măsuri pentru protejarea monumentului istoric.

Marius Mitrof, consilier Direcţia Judeţeană pentru Cultură: "Primăriei îi revine obligaţia de a avea grijă de monumentul istoric. Să ia măsuri de conservare, de întreţinere, de asigurare a pazei pentru ca monumentul istoric să nu se degradeze şi mai mult". 

Radu Drişcu, arhitect: "O intervenţie pe o faţadă la o clădire de patrimoniu înseamnă o grijă deosebită de lucru, înseamnă costuri de 100 de euro pe metru pătrat pe faţadă".

Casa a fost construită în perioada 1923-1925 şi este declarată monument arhitectonic şi istoric.

Pe vremuri, clădirea avea la parter spaţii comerciale: Braseria Palace, Gioconda, Drogheria Florenţa.

Astăzi se mai păstrează pe partea laterală monograma „SG", de la numele Simion Gheorghiu.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Liviu Hagiu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri