Viaţa liberă - 25 de ani

Data publicării:
viata libera

25 de ani de istorie, 25 de ani de ştiri, analize şi reportaje. Aşa se poate descrie activitatea de un sfert de secol a celui mai cunoscut ziar din Galaţi, Viaţa Liberă.

Costel Crângan, redactor şef „Viaţa Liberă": „Pentru colegii mei, în momentul acesta e un motiv de totală mândrie. E un lucru deosebit să lucrezi la cel mai vechi ziar din ţară."

Cum o astfel de vârstă trebuie celebrată, ziariştii de la Viaţa Liberă au organizat o gală în care au fost premiate personalităţi ale oraşului din toate domeniile.

Costel Crângan, redactor şef „Viaţa Liberă": „Nu ştiu dacă am nimerit-o sau nu. S-a făcut cumva şi cu votul publicului, există o doză de interactivitate, au fost nişte jurii. Noi sperăm s-o fi nimerit."

Digi24 Galaţi a primit o disticţie specială.

Raluca Ardean, realizator Digi24 Galaţi: „Consider că Viaţa Liberă scrie istorie de 25 de ani şi nu doar din acest punct de vedere al prezenţei pe piaţa media. Noi, echipa de la Digi24 Galaţi ne simţim cu toţii onoraţi de această diplomă, dar ne şi obligă. Ne obligă să fim cei mai buni."

Cotidianul „Viaţa Liberă" este unul dintre cele mai cunoscute ziare locale din ţară, prima ediţie fiind tipărită pe 23 decembrie 1989.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri