Criză de medici cardiologi la Spitalul din Botoşani

Data publicării:
CARDIOLOGIE

Condițiile pe care trebuie să le îndure bolnavii de inimă din județul Botoșani sunt unele greu de imaginat. Pacienții care ajung de urgență la spital și trebuie internaţi sunt primiți pe secție, dar sunt nevoiți să împartă patul cu colegii de suferință.

”Unul cu capul acolo, una cu capul încoace, ne descurcăm.”

”Una în partea aia, eu aici, cu pernă de acasă, mai îngrămădite, mai cu picioarele pe un scaun,” spun pacienții internați în spital.

Din cauza faptului că spitalul are doar patru medici disponibili, deşi ar fi nevoie de şapte în total pentru ca situaţia să fie cât de cât una normală, cardiacii care vin la consult trebuie să-şi facă programări cu mai multe luni în avans.

”De trei luni sunt programată pentru ziua de astăzi. Pot să mor de trei ori. Am venit aici, am spus că mi-e rău, că mă sufoc.”

”La medicul de familie te duci, dă trimitere și trebuie să te planifici, dar peste o lună, peste o lună poate să moară omul.”

Cei patru cardiologi din Spitalul Județean Botoșani trebuie să susțină atât secția cu 60 de paturi și urgențele, cât și consultațiile în ambulatoriu.

”Numărul pacienților a crescut, iar numărul medicilor a scăzut, plecările astea în străinătate păreau a fi o glumă, păreau a fi ceva simplu, dar până la urmă, an de an, plecând medicii tineri acum chiar se simte,” spune Maria Matei, medic cardiolog.

Conducerea Spitalului Județean Botoșani recunoaşte că a organizat mai multe concursuri, însă problema angajărilor este departe de a fi rezolvată.

”Suntem nevoiți să asigurăm gărzi și cu medici de la alte spitale. Preferă să lucreze în spitale din centre universitare sau chiar să lucreze în spitale din străinătate,” a explicat Ion Asaftei, director medical la Spitalul Județean Botoșani. 

Din păcate situaţia de pe Secţia de Cardiologie nu este singulară. Deficit de personal există în tot Spitalul din Botoşani unde mai este nevoie de cel puțin 30 de medici, peste 300 de asistente, 300 de infirmiere și brancardieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri