Protest pe trecere de pietoni. Angajaţii Fortus au blocat un drum judeţean

Data publicării:
PROTEST FORTUS PE STRADA

Nemulţumiţi că nu şi-au mai primit salariile de câteva luni, angajaţii FORTUS au protestat pe o trecere de pietoni. Oamenii spun că nu mai au din ce trăi şi vor să ştie când vor primi banii restanţi.

"Avem de plătit datorii la stat, lumină, gaz. Dacă nu plăteşti la timp sunt luate penalizări. S-a întâmplat de multe ori să nu avem bani, m-am mai dus la un vecin şi ne-a mai împrumutat. Dar pe ce bază împrumutăm?"

"Nu cer altceva decât banii mei. Să vină prefectul, că ne-a păcălit în mai cum că a discutat şi că 90 la sută e rezolvat," au spus oamenii.

Adrian Flondor, lider sindicat la Fortus Iași: "Sicer, eu întotdeauna am fost corect în declaraţii şi în faţa salariaţilor chiar dacă doare, până nu se va da un vot pozitv într-o adunare de creditori spre o valorificare a unor bunuri cu o valoare substanţială, nu sunt soluţii de a recupera o sumă consistentă de bani."

La scurt timp după începerea protestelor, prefectul Iaşului, Dan Cârlan, a venit să discute cu oamenii, însă a fost primit cu huiduieli.

"Dan Cârlan, prefectul Iaşului: - Deblocaţi circulaţia, respectaţi legea, nu vă mai bateţi joc de Iaşi şi stăm de vorbă. Aici discutam doar despre ordinea publică, să fie clar.

Protestatari: "Şi legea noastra cine o respectă, noi nu avem drepturi?

Dan Cârlan, prefectul Iaşului: Aveţi drepturi, dar nu împotriva ieşenilor.

Protestatari: Murim de foame, domnule!"

Oamenii nu au fost însă lămuriţi de prefect când îşi vor primi salariile. Datoria însumată a combinatului către salariaţi este de aproximativ 4 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri