Autostrada Transilvania, blocată în birouri. Lucrările din Bihor ar fi trebuit să înceapă în iulie 2015

Data publicării:
autostrada

Pentru familia Matei din Suplacu de Barcău, autostrada Transilvania înseamnă doar nervi și un proces. În urmă cu 7 ani, cei doi soți s-au înțeles cu CNADNR să cedeze un teren pe care să treacă șoseaua. Din cauza unor neînțelegeri, familia a dat în judecată statul și speră să primească măcar banii promiși de companie, și aceia înca neplătiți. Soții cer ca autoritățile să le cumpere și casa, aflată foarte aproape de șantier.

"Trebuie să bage 15 metri cel puțin, 20 au zis ei că s-a băgat la viaduct, fierul beton la pironi, și dacă au zis că mie îmi fac parapet, atunci trebuie să bage piron lângă piron, vin mașinile alea mari, iar casa mea se distruge", spune Iuliana Matei, localnică din Suplacu de Barcău.

"Dincolo drumul de mine au dat cu 11 euro metru pătrat; mie mi-au dat 58 de bani", susţine Gavril Matei.

Cei doi soţi spun că pe tronsonul Suplacău de Barcău - Borş nu au văzut niciun muncitor în ultimii ani. În 2014 înțelegerea cu americanii de la Bechtel a fost anulată de statul român, iar lucrările au fost preluate anul trecut de o asociere de firme spaniole. Suma pe care CNADNR trebuie să o plătească pentru finalizarea până la mijlocul anului viitor a celor 60 de kilometri de autostradă este de peste 700 de milioane de lei. Până acum însă nu s-a făcut nimic, pentru că firmele spaniole nu s-au înțeles nici măcar asupra propriei asocieri.

"Vedem ce facem. Probabil unele din contracte vor fi reziliate. Aici e ca şi cum ai noroc de zugravi: bun sau răi. Sau care vor să lucreze sau nu, că deja nici nu mai ştiu ce sa răspund", a declarat Eugen Cecan, directorul DRDP Cluj.

Primarii comunelor bihorene din zona autostrăzii cred ca situaţia se va rezolva.

Nicolae Tivadar, primarul comunei Suplacu de Barcău: "Am avut o întâlnire cu firma Corsan, firma spaniolă, din care am înțeles că urmează să vină utilajele în luna iunie, o parte din ele de la firma Construcții Nord-Vest Baia Mare care va avea un tronson de 20 de kilometri."

Claudiu Mihuț, reporter Digi24 Oradea: "Viaductul din spatele meu traversează lacul de acumulare Suplac pe o distanță de 1,8 kilometri. Când au început construcția lui, specialiștii spuneau că va fi al doilea ca lungime din Europa, după cele de la Millau din Franța. Între timp lucrările au stagnat, fierul a început să ruginească, iar construcţia impresionantă de beton se degradează pe zi ce trece."

Stadiul lucrărilor de la viaductul de la Suplacu de Barcău poate fi văzut mult mai bine datorită unei filmări realizate cu ajutorul dronei de către Asociaţia ProInfrastructura. Pâna acum, din autostrada A3 a fost realizată doar secţiunea Câmpia Turzii - Gilău, pe aproape 52 de kilometri. Aceasta reprezintă 10% din lungimea totală a autostrăzii.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri