Operaţiunea „Migranţii". O reţea de trafic cu sirieni a fost destructurată în Bihor

Data publicării:
bcco

Ancheta a scos la iveală faptul că grupul a fost organizat în 2015 de cetăţeanul turc, în vârstă de 54 de ani, împreună cu un bărbat de 43 de ani din Ungaria. Alături de cei doi au venit ulterior trei bărbați din Siria, șapte bihoreni şi două persoane din Arad.

Reţeaua era bine organizată, iar fiecare membru ştia exact ce are de făcut.

„Liderul grupării infracționale este bănuit că ar fi coordonat, atât direct, cât şi prin intermediul cetățeanului maghiar și a unui cetățean român, activitatea infracţională a membrilor grupului care se ocupau cu transportarea, cazarea și căluzirea peste frontiera de stat a României a migranților. Odată ajunși ilegal în Ungaria, migranții erau preluati de alți membri ai grupării și transportați până la destinație în diferite țări ale Uniunii Europene", au transmis poliţiştii BCCO Oradea.

Anchetatorii bănuiesc că liderul turc eal grupării era cel care se ocupa și de racolarea migranților siriane şi le asigura acestora cazarea și transportul în România. Există informaţii că pentru fiecare migrant pe care l-a ajutat să ajungă în Occident, bărbatul a primit între 8.000 şi 10.000 de euro.

Cei 14 membrii ai grupării au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT Oradea, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. Pentru faptele de care sunt acuzaţi, ei riscă o pedeapsă cuprinsă între 3 şi 10 ani de închisoare.

În cadrul anchetei, ofiţerii BCCO Oradea şi procurorii DIICOT au colaborat cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului Bihor şi cu colegii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri