Restricţii pentru accelerarea lucrărilor. Una dintre cele mai circulate străzi din Oradea va avea sens unic 

Data publicării:
conducte lucrari2

Potrivit deciziei comisiei tehnice pe probleme de circulație și transport rutier, urcarea spre strada Gheorghe Doja se va face din bulevardul Magheru, pe lângă Facultatea de Mediu, pe strada Gh. Doja până în fața Spitalului Județean și mai departe.

„Accesul pe str. Branului și Colinelor se va face din str. Gh. Doja prin parcarea din fața Spitalului Județean pe str. Louis Pasteur, respectiv Str. Branului sau Colinelor", se arată într-un comunicat al Primăriei Oradea. 

Restricţionarea a fost cerută de constructorii care vor astfel să accelereze ritmul lucrărilor de reabilitare a rețelelor de termoficare în zona Louis Pasteur - bulevardul Magheru - strada Gheorghe Doja. 

Din cauza acestei măsuri sunt modificate şi traseele liniilor de autobuz 13 şi 14 C:

Linia 13 - Pe sensul de mers către Parcul 1 Decembrie, traseul se va devia pe str. Gh. Doja, cu staţii în zona intersecţiei cu str. Barbu Stefănescu Delavrancea şi în vecinătatea Facultăţii de Mediu. Traseul, pe sensul de deplasare către Spitalul Judeţean, rămâne nemodificat.

Linia 14 C - Pe sensul de deplasare către Cazaban, autobuzele vor circula pe traseul Str. Principatelor Unite - Constructorilor - Piaţa Cazărmilor - Roşiorilor - T. Vladimirescu. Se vor înfiinţa astfel staţiile Principatelor Unite - pasarelă, Principatelor Unite 76 şi Roşiorilor. Pe sensul de deplasare către Centru, se vor înfiinţa staţiile T. Vladimirescu 42 şi T. Vladimirescu 14. Modificările operează până la redeschiderea circulaţiei pietonale pe podul Sfântul Ladislau.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri