Stop răutăţilor! Campania anti-bullying derulată de Liceul "Don Orione" a ajuns la final

Data publicării:
stop rautatilor

Demarată în urmă cu două luni, campania împotriva violenţei în şcoli s-a încheiat cu o serie de acţiuni prin care tinerii au atras atenţia asupra agresiunilor din şcoli.

"Reprezintă finalitatea campaniei anti-bullying pe care am început-o acum 2 luni şi care, în momentul de faţă a însumat 1.600 de elevi. Se desfăşoară activităţi care să sensibilizeze pe toţi trecătorii şi nu numai pentru a încerca să facem binele, binele tuturor", a explicat Alexandru Stoica, directorul Liceului "Don Orione" din Oradea.

"Stop Bullying înseamnă Stop răutăţilor şi noi, la Don Orione, încercăm să promovăm acest lucru, pentru că noi putem aduce schimbarea şi la noi se întâmplă aceste fenomen şi încercăm să-l face, să dispară."

"- Am venit cu şcoala, dar oricum aş fi vrut să mă implic, pentru că eu am participat şi la filmuleţ şi vreau să fiu alături de colegi.
- Ce-ai înţeles din toată campania?
- Că nu trebuie să fim bullying, trebuie să fim anti- bullying."

Fenomenul care abordează problema violenţei verbale sau fizice şi a abuzului emoţional este tot mai des întâlnit printre elevi. Efectele pot fi extrem de grave şi pot duce la depresie, frică sau chiar gânduri suicidale. În campanie au fost implicaţi şi tineri care studiază psihologia.

"Prin astfel de acţiuni reuşim cumva şi să atragem atenţia asupra riscului fenomenului şi să reuşim cumva să îndreptăm politicile educaţionale către o mai mare atenţie acordată acestui fenomen", susţine conf. univ. dr. Marius Drugaş, directorul Departamentului de Psihologie.

Anul trecut, peste 1.200 de apeluri înregistrate la Telefonul Copilului au făcut referire la fenomenul bullying. Cel mai multe cazuri au fost semnalate de băieţi.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...