Voleibalistele și-au împărţit victoriile. CSU Oradea, la egalitate cu Medicina Tîrgu Mureș

Data publicării:
sport volei medicina 110314

„Mă bucur în sfârşit că în meciul de astăzi fetele au conştientizat că pot să înfrângă echipa din Târgu Mureş şi să ne calificăm mai departe în play-off. Am speranţa că în meciul viitor lucrurile vor evolua la fel", spune Paul Szabo, antrenorul CSU Oradea

Oradea a revenit pe tabelă în jocul duminică de la 0-2, pentru ca în setul decisiv să defileze efectiv pe teren în faţa unei echipe resemnate că a scăpat victoria printre degete. Mureşencele s-au crezut învingătoare înainte de final, iar acest lucru le-au costat victoria ce le-ar fi putut asigura prezenţa în turul doi al play-off-ului.

„A fost foarte greu, dar ne bucurăm că am reuşit după eşecul de ieri să câştigăm. Am reuşit să ne montăm, să ne adunăm, să ne echilibrăm şi să jucăm", susţine Iuliana Fîcă, căpitanul CSU Oradea.

Partida decisivă dintre Oradea şi Târgu Mureş, cea care va decide cine va merge în turul doi al play-off-ului este programată pe 22 martie. Locul desfăşurării partidei urmează a fi stabilit de comnun de acord de cele două formaţii.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri