Festivitate cu check-in

Data publicării:
festivitate arad

Cei care au trecut cu bine de acest filtru au fost mai apoi căutaţi de arme în bagaje şi au fost testaţi cu detectoarele de metale la fel ca înainte de urcarea într-un avion.

„Intrarea în incintă se face doar pe bază de invitaţii şi de hârtii, unde sunt trecute cu nume nominal şi... carte de identitate, după care avem perimetrul unde se controlează cu detectoare de metale şi se face intrarea înăuntru”, explică Mariana Morar – responsabil firmă de pază.

Deşi s-au supus măsurilor de securitate cerute de universitate, unii dintre studenţi au fost nemulţumiţi de felul în care au fost primiţi la festivitate.

„Măsurile de securitate sunt un pic exagerate pentru un asemenea eveniment, însă putem înţelege că este politica universităţii şi tot ce au făcut este spre binele tuturor”, spune un student.

„Este foarte complicat şi nu ştiu de ce fac toate astea. E absolvire şi trebuie să terminăm. Dar e ok. Pentru că ştim că e vorba de securitate şi e bine”, adaugă un altul.

„Sunt din Israel, da, sunt absolvent. Şi mi se pare cam exagerat puţin cu securitatea asta!”, recunoaște un coleg.

Nici rectorul Universităţii „Vasile Goldiş” nu a ştitut să explice exact de ce a fost nevoie de această desfăşurare de forţe, mai ales că nimeni nu sesizase că ar exista vreun pericol.

„Aşa am considerat. Adică, în general, avem foarte mare grijă la studenţii noştri şi ca aceste măsuri să fie respectate a fost un... [Aţi considerat că există vreo ameninţare la securitatea invitaţilor?] Nu, nu”, preciează și Coralia Cotoraci – rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiş”.

La festivitatea de absolvire a studenţilor medicinişti de la Universitatea Vasile Goldiş din Arad au participat 1300 de persoane. Este pentru prima oară în istoria instituţiei de învăţământ superior când la cursul de absolvire la care participă şi studenţii străini au fost solicitate măsuri de securitate de o asemenea amploare.

Reporter: Dan Codre

Operator: Cristian Kovacs

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri