Locuinţele la sate, preferate de timişeni

Data publicării:
locuinte prima

Fie că e vorba de tineri sau de persoane care au trăit la bloc toată viaţa, locuinţele la sate sunt alese din ce în ce mai des de către cei care îşi caută o casă. Stilul de viaţă este mai sănătos, dar şi mai ieftin: ”Dacă te ocupi puţin cu pământul din grădină, e mult mai ieftin”, ”Aerul mai curat e mai altfel la ţară decât la bloc. Stai la bloc, căldură mare, nici nu e al tău, cum s-ar spune, chiar dacă e al tău. Dar ce ai? O juma' de perete? Dar la ţară, îţi faci o căsuţă, e a ta”.

Satele care sunt la doar câţiva kilometri de Timişoara au devenit în ultimii ani ţinta celor care şi-au dezvoltat o afacere profitabilă din construcţia de imobiliare. Şantierele sunt la tot pasul, pentru că şi cererea este tot mai mare.

”Tendinţa a fost manifestată şi în perioada de dinainte de criză. În 2007-2008 se construia foarte mult în periferia marilor oraşe. Apoi a urmat un blocaj şi într-adevăr în ultimii doi ani se constată din nou o creştere a interesului în ceea ce priveşte construcţiile de locuinţe”, ne spune Daniel Crainic, consultant imobiliar.

”În anul 2012, totalul locuinţelor finalizate a fost de 1942, din care în mediul urban 598, şi în mediul rural 1344. În mediul rural, în general, s-a construit cam 60 % din locuinţele finalizate, iar în mediul urban cam 40% din locuinţele finalizate”, ne-a declarat Sorin Belea, director executiv al Direcţiei Regionale de Statistică Timiş.

În timp ce o casă cu patru camere poate fi cumpărată chiar şi cu 40 000 de euro în localităţile din apropierea oraşului, în Timişoara, cu aceeaşi sumă poate fi cumpărat doar un apartament cu două camere.

reporter: Adina Iriza
operator: D. Şoşdean, A. Ionescu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri