Se lucrează pe lotul 2 al tronsonului de autostradă Timişoara - Lugoj

Data publicării:
autostrada

Şantierul a ajuns în dreptul localităţii Topolovăţu Mare. Utilajele au decopertat deja primul strat de pământ, iar în următoarele două luni va fi realizat şi terasamentul autostrăzii.

Odată finalizate lucrările, se va putea circula pe şoseaua rapidă de la Arad, trecând de Timisoara şi Lugoj, până în dreptul localităţii Făget. Lotul doi al trosonului de autostradă Timişoara-Lugoj va avea 25,6 kilometri şi va face conexiunea cu lotul 1 al soselei rapide Lugoj-Deva, în zona localităţii Şanoviţa.

„Singura descărcare de pe acest tronson, lotul 2, este aici, la Topolovăţu Mare. Este prevăzut un nod rutier care va lega autostrada cu drumul national", afirmă Adriano Scatena, diriginte de şantier.

Pe traseul şoselei rapide sunt mai multe conducte de gaz. Tocmai de aceea, muncitorii le fac o evidenţă clară pentru a elimina orice pericol. „Se fac sondaje manuale, până ajungem la conducta de gaz. Avem mai multe puncte de lucru, toate traversările de conducte de gaze vor fi sondate manual, iar apoi se va trece la următoarele lucrări", ne spune inginerul Francisc Fereceak.

Şi deşi au început lucrările, iar echipele de muncitori sunt prezente pe şantier, unii şoferii rămân sceptici şi spun că nu cred că vor circula pe tronsonul de autostradă anul viitor, cum este stabilit în proiect: „Şi dacă o să se termine, n-o să fie calumea. O să fie jale. Sunt foarte bune, dar nu se termină repede".

Alţi şoferi in schimb cred că orice bucată de autostradă fluidizează mult traficul: „S-au mişcat destul de repede de la Deva-Sibiu. Noi circulăm foarte des spre Bucureşti şi s-au mişcat destul de repede. Un drum de Bucureşti, de exemplu, cu două ore cel puţin acum îl scurtează", „Eu sper că da, ar fi un lucru bun pentru noi, şoferii".

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în 2015 vor fi finalizate şi loturile 2, 3 şi 4 de pe tronsonul Lugoj-Deva. Astfel va fi creată legătura cu porţiunea finalizată ce leagă Deva de Sibiu. Mai mult decât atât, tronsonul de autostradă Nădlac-Arad va fi terminat până la finalul anului 2014, iar şoferii care intră în ţară prin vama Nădlac vor putea ajunge pe autostradă până la Sibiu.

reporter: Miodrag Hojda
operator: George Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri