Soluţie, în premieră naţională, pentru probleme de auz

Data publicării:
tratament auz

Asta, pentru că, la Timișoara, funcționează un centru specializat în terapia acestui simptom în cadrul căruia se utilizează pentru prima dată în țara noastră laserul medicinal în tratarea afecțiunilor legate de auz.

„[Tot timpul e la fel? Șișiitul acesta?] Da. Da. [Nu e mai tare, mai încet?] Da. Noaptea e mai tare" - discuție doctor-pacient.

De șase ani, Catarina Lakatos aude în mod constant un sunet asemănător celui provocat de vânt. A fost la medic în repetate rânduri, dar fără niciun rezultat. Cu ajutorul terapiei elvețiene ar putea scăpa de acest zgomot.

„Nu mă simt așa bine când sună mereu, zi și noapte”, spune Catarina Lakatos.

„Potrivit unor statistici, acest laser este folosit în peste 50 de țări și cu ajutorul lui au fost tratați până acum peste 40.000 de pacienți” - Angela Novăcescu, reporter Digi24 Timișoara.

„Este doar o căldură pe care o simțim  în ureche. Nu se întâmplă absolut nimic”, spune o altă pacientă.

Cu aceeași problemă s-a prezentat la centru și Elisabeta Bejan.

„Mă deranjează destul de tare. [Adică în ce sens?] Îmi vâjâie capul ca un fel de cuctă sub presiune", povestește aceasta.

Tinitusul poate provoca de la tulburări de somn până la depresie sau suicid și apare deseori în urma expunerii la zgomote foarte puternice. În același timp, țiuitul poate indica prezența altor afecțiuni.

„Mingea poate fi în teritoriul neurologilor sau a neurochirurgilor pentru că poate să fie vorba de un tinitus de cauză arterială, o malformație artero-venoasă. Poate să ducă la o reacție depresivă”, susține conf. Dragoș Jianu, neurolog.

„Noi, acum, inaugurăm un centru de tratament complex și complet al tinitusului. Se pare că acest tinitus poate duce până la aceste cazuri extreme de suicid”, adaugă Nicoleta Carlaonți, audiolog.
 
Vindecarea cu ajutorul acestui tratamentu revoluţionar durează aproximativ trei luini, iar costurile pot ajunge până la 1.500 de lei. 
 
Reporter: Angela Novăcescu
 
Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri