Maşina căzută în Dunăre, scoasă afară. Scafandrii au întrerupt căutările celor patru dispăruţi

Data actualizării: Data publicării:
masina234

O maşină în care se află patru persoane, între care doi copii, a căzut sâmbătă în Dunăre, în judeţul Caraş-Severin. Au fost mobilizate echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), precum şi scafandri, dar odată cu lăsarea serii, căutările au fost întrerupte. Acestea au fost reluate duminică. După mai multe ore, scafandrii au reușit să găsească și să scoată mașina din apă. Trupurile celor patru persoane nu erau în interior, astfel că scafandrii au continuat căutările. Duminică seara aceștia au renunțat și au predat ștafeta unor echipaje cu bărci.

ACTUALIZARE, duminică 18:50 - Cei şase scafandri care le-au căutat, sâmbătă și duminică, pe cele patru persoane aflate în maşina căzută cu o zi în urmă în Dunăre au anunţat că se retrag, însă căutările vor continua cu ambarcaţiuni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş- Severin, Elena Târlă, a declarat că vor fi făcute căutări cu barca, pentru găsirea trupurilor celor patru membri ai familiei aflate în maşină.

„Scafandrii se vor retrage, vor continua operaţiunile de căutare un echipaj cu barca de la Secţia de Pompieri Moldova Nouă, cu un echipaj cu o ambarcaţiune de la Poliţie de Frontieră şi cu unul de la Poliţia Navală”, a declarat Elena Târlă.

ACTUALIZARE, duminică, 17:05 - Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Caraş- Severin, Elena Târlă, scafandrii au găsit maşina care a plonjat sâmbătă în Dunăre şi au reuşit să o scoată la suprafaţă.

„Au reuşit să scoată autoturismul din apă, însă în interior nu se află nicio persoană”, a declarta Elena Târlă. Scafandrii continuă căutările celor patru dispăruţi.

ACTUALIZARE, duminică, 13:50 - Căutările autoturismului care a căzut, sâmbătă, în Dunăre și în care se aflau patru persoane au fost reluate în această dimineață, de către două echipaje de scafandri de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență Mehedinți și Arad.

Citiți și: 
Şoferul mașinii care a căzut în Dunăre avea permis de şapte luni

Șapte pompieri militari de la ISU Caraș-Severin acționează în prezent cu două bărci, două echipaje de scafandri, precum și un echipaj de la Poliția de Frontieră. Căutările au fost reluate în această dimineață, după ce aseară au fost întrerupte din cauza temperaturii scăzute a apei și a vizibilității scăzute', a declarat Elena Tarla, purtător de cuvânt al ISU Semenic al județului Caraș-Severin.

Intervenția scafandrilor este una foarte dificilă, deoarece în zonă sunt multe stânci, curenții sunt foarte puternici, iar vizibilitatea redusă.

ACTUALIZARE, sâmbătă, 18:45 - Scafandrii au oprit căutările celor patru persoane care s-ar afla în maşina care a căzut în Dunăre, în dreptul localităţii Coronini din judeţul Caraş-Severin, apa fiind foarte rece. Căutările vor fi reluate duminică, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Semenic” al judeţului Caraş-Severin, Elena Târlă, a spus că cei trei scafandri din Mehedinţi care le-au căutat pe cele patru persoane care s-ar afla în maşina căzută în Dunăre au oprit căutările, apa fiind foarte rece.

„Scafandrii nu mai fac căutări astăzi, apa este foarte rece. Ei au făcut mai multe scufundări. Se vor relua căutările mâine de către scafandrii de la ISU Mehedinţi şi ISU Arad”, a declarat Elena Târlă.

ACTUALIZARE 16:05 - Maşina care a plonjat în Dunăre, în dreptul localităţii Coronini din judeţul Caraş- Severin, se află la o adâncime de nouă metri, iar în apă sunt cel mult cinci grade Celsius, potrivit echipelor de intervenţie. În maşină se află un bărbat şi o femeie, precum şi copii lor - un tânăr de 18 ani şi un copil de şase ani.


Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, Elena Târlă, a declarat pentru News.ro că bărbatul care a reuşit să se salveze din maşina care a plonjat în Dunăre în dreptul localităţii Coronini a fost transportat la spital.

„Este vorba despre un bărbat de 45 de ani care a reuşit să se salveze, după ce maşina în care se afla a ajuns în Dunăre. Bărbatul a fost transportat la spital. Iniţial, a fost în stare de inconştienţă, însă şi-a revenit după ce i s-au acordat îngrijiri medicale. De la el ştim că în maşină se mai afla o familie - un bărbat şi o femeie şi copiii lor, respectiv un tânăr de aproximativ 18 ani şi un copil de aproximativ şase ani”, a spus Elena Târlă.

Un elicopter SMURD a ajuns la Coronini şi este pregătit să intervină pentru a prelua victimele, după ce acestea vor fi scoase din apă.

De asemenea, un echipaj de scafandri din judeţul Mehedinţi a sosit la locul accidentului şi intervine la această oră pentru a scoate victimele.

Conform sursei citate, maşina s-ar afla la o adâncime de nouă metri, iar temperatura apei este de 4-5 grade Celsius.


Potrivit primelor informaţii transmise de ISU Caraş-Severin, un apel la 112 semnala că în localitatea Coronini un autoturism a părăsit carosabilul şi a căzut în Dunăre, iar mai multe forţe din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi Poliţiei s-au mobilizat la locul evenimentului.

Din datele primite de la una dintre persoanele care se aflau în maşină şi care a reuşit să ajungă la mal, se pare că în autoturismul căzut în Dunăre se mai află patru persoane - trei adulţi şi un copil.

În sprijinul echipajelor ISU, vor veni şi unelicopter SMURD de la Craiova şi un echipaj de scafandri din Mehedinţi, a adăugat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin, Andreea Ţârlă, a precizat pentru News.ro că la această oră autoturismul a fost localizat şi urmează intervenţia scafandrilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri