Accident grav, simulat pe autostradă. Forţele de intervenţie din Sibiu se antrenează pentru situaţii de urgenţă

Data publicării:
smurd

Accident grav, simulat pe autostradă. Forţele de intervenţie din Sibiu se antrenează pentru situaţii de urgenţă

De 9 minute au avut nevoie primele mașini ISU să parcurgă cei 10 kilometri din Sibiu până pe autostradă, după ce au fost alertate prin dispecerat. Exerciţiul a testat reacţia în cazul unui accident rutier între mai multe autoturisme, un microbuz, un TIR care transportă animale şi o cisternă cu motorină. Ca să fie şi mai complicate lucrurile, una dintre mașini a luat foc.

Paramedicii au venit să îngrijească victimele, unele dintre ele încarcerate și inconștiente.

Cei care au jucat rolul răniţilor spun că s-au convins. Medicii sunt pregătiţi pentru intervenţii într-un eventual caz real.

Daniela Ţăranu, medic SMURD: „Aceste aplicații își au rolul lor. Atunci când ne ducem spre un accident real, în capul nostru se învârt coduri, pacienți, triere, deci îți vin în minte”.

Echipajele de urgență au pus în aplicare „planul roșu” de acțiune. Au montat pe autostradă două corturi, unul de comandă și altul pentru trierea răniților.

Cosmin Balcu, comandant ISU Sibiu: „În momentul în care avem șapte victime, se pune în aplicare acel plan. Ce ambulanțe se cheamă, că avem nevoie de la Alba, de la Brașov, de la Vâlcea sau de la alte județe sau instituții”.

Timp de mai bine de o oră, circulaţia a fost deviată de pe sensul de mers Sibiu-Săliște pe o variantă ocolitoare. Săptămâna trecută chiar s-a produs pe autostradă un accident în care a fost implicat un tir care transporta animale. Şoseaua rapidă a fost blocată trei ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri