Drumul spre Vama Albiţa, grav afectat de inundaţii. Prefect: A fost distrus până la stratul de beton

Data publicării:
inundatiii-1

„A venit o viitură foarte puternică iar drumul a fost luat de apă la propriu, fiind distrus până la stratul de beton. La fața locului sunt echipaje de pompieri și lucrători de la drumuri, însă așteptăm să înceteze precipitațiile pentru a putea interveni”, a declarat prefectul de Vaslui, Daniel Olteanu.

Traficul greu spre Vama Albiţa a fost deviat prin localitatea Mugeni, în timp ce autoturismele sunt îndrumate să circule prin Pădureni.

Probleme provocate de revărsarea apelor sunt şi în judeţul Harghita. Aproximativ 170 de gospodării au fost inundate în localitățile Plăieșii de Jos și Ineu. Conform autorităţilor locale, numeroase terenuri agricole și câteva drumuri au fost acoperite de ape. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri