Ocrotitorul românilor sărbătorit cu îmbrânceli

Data publicării:
andrei

Cei 170 de jandarmi au făcut faţă cu greu mulţimii care curgea spre peştera unde sunt depuse moaştele ocrotitorului României, Sfântul Andrei. Aduse din Grecia, odoarele au mare har, spun creştinii.

Coada cu credincioşi s-a întins pe aproape un kilometru. Oamenii au stat chiar şi mai bine de o oră în frig, pentru a ajunge la Peştera Sfântului Andrei.

Slujba din curtea mănăstirii a fost ţinută de un sobor de preoţi din România, Bulgaria, Ucraina şi Serbia.

„Ne sărbătorim părintele, îl sărbătorim pe cel ce ne-a născut în credinţă, pe cel ce ne-a dat demnitate, pentru că Biserica noastră, prin Sfântul Andrei a devenit o Biserică Apostolică”, a spus ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Ileana Pîrvu a străbătut peste 550 de kilometri ca să ajungă, din Câmpulung Moldovenesc, la peştera Sfântului Andrei. A fost în pelerinaj în 16 ţări, mereu îmbrăcată în straiele populare româneşti. „Ne place nouă când mergem la o biserică, la noi aşa se poartă, în zile de sărbătoare mare. Şi părintele o voit aşa, să ne îmbrăcăm naţional”, spune ea.

La finalul slujbei oamenii s-au aşezat la coadă pentru a primi o masă caldă: peşte şi sarmale de post.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...