ȘANTIERUL MAREA NEAGRĂ. Costineşti, o stațiune în criză de identitate

Data publicării:
costinesti campanie

Oricine ajunge zilele acestea pe faleza din Costineşti are parte de un peisaj dezolant: alei stricate, conducte şi cabluri electrice care ies din pereţi sau din pământ, grămezi de moloz şi câini vagabonzi.

Cele mai multe dintre lucrările estivale de reamenajare din apropierea plajei Costineşti sunt în întârziere sau au fost abandonate. Investitorii care se gândesc să îşi deschidă terase sau mici puncte de vânzare sunt din ce în ce mai puţini şi tot mai descurajaţi. Şi unii şi ceilalţi privesc cu neîncredere spre ziua de 1 Mai, data oficială a debutului de sezon pe litoral.

„Mă aşteptam să fie mai multe pregătiri. Fiind destul de aproape de 1 Mai, mă gândeam că o să fie mai multă agitaţie”, spune un student.

„Sunt foarte multe lucrări începute şi neterminate. Vă daţi seama, nici nu se pot termina. Nu, nu, nu. Poate foarte puţini să deschidă, cum deschid eu, aşa, magazin micuţ”, spune patroana unui magazin.

Hotelurile din Costineşti, care pe vremuri erau pline de tineri, acum sunt în paragină. De ani buni, adolescenţii ocolesc Costineştiul.

Specificul staţiunii s-a schimbat, aşadar, în bună măsură. Cele mai multe investiţii în spaţii de cazare pentru turişti se fac în fosta zonă rurală a localităţii. Acolo, Costineştiul arată cu totul altfel: drumuri asfaltate, trotuare largi şi sute de pensiuni gata să-i primească pe turişti de 1 Mai.

„Ne preocupăm ca cei care doresc să-şi petreacă vacanţele într-un sistem puţin mai apropiat de natură, respectiv în localitate, într-o zonă agroturistică, să stea într-o curte, să poată să stea undeva la iarbă verde, să facă şi altceva decât camere de hotel, plajă şi nebunia discotecilor pe timp de noapte”, afirmă Mihai Bărbuliceanu, consilier local.

Aproape 3.000 de turişti sunt aşteptaţi anul acesta, de 1 Mai, la Costineşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri