Sibiu | Idee de un milion de euro. Un program util pentru contabilitate a atras investitori la o firmă IT 

Data publicării:
sibiu

Mai puţin de 20 de secunde îi ia unui antreprenor să emită o factură prin programul lansat de firma din Sibiu. Practic, toate datele contabile ale societăţii sunt salvate în cloud, iar în momentul în care este nevoie de ele, utilizatorul le poate accesa cu uşurinţă. Este proiectul care a dus numărul de IT-işti angajaţi în firma din Sibiu, de la trei, la 36.

„Îţi dai seama, că suntem foarte provocaţi. Să facem chestiile mai repede, mai bine, mai simplu pentru ei... Şi făcând chestia asta în fiecare zi, pentru noi tot timpul apar chestii noi, apar probleme noi, apar soluţii noi la probleme pe care le avem şi e foarte dinamic”, spune un angajat.

Trei ani le-a luat dezvoltatorilor să-i convingă pe investitori că aceasta este contabilitatea viitorului, cu birocraţie minimă. Într-un final, ideea lor i-a determinat pe doi antreprenori să investească un milion de euro.

Numerele i-au convins. Adică şi dacă o să atingem, nu ştiu, jumătate sau o treime din numerele pe care le dorim, tot va fi bine pentru investitori. Suntem doar la 5% din potenţial şi putem creşte mulţi ani de-acum înainte, de câteva ori pe an”, spune Radu Hasan, dezvoltator.

Ceea ce a cântărit cel mai mult a fost echipa în sine, e o echipă excelentă, alcătuită din oameni profesionişti, care sunt încă nişte antreprenori tineri cu mult entuziasm. Nu ne uităm neapărat la profiturile de parcurs”, spune Marius Ghenea, investitor.

Programul de la care a pornit ideea sibienilor, cel de facturi personalizate, este folosit deja de 33.000 de firme din România. Aplicaţia în cloud le va permite să facă acest lucru mult mai rapid şi de pe orice dispozitiv conectat la internet, cu orice sistem de operare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...