Dosarul Revoluției va fi redeschis

Data publicării:
poza celebra radu sigheti revolutie

În 5 aprilie, procurorul Bogdan Licu, pe atunci procuror general interimar al României, anunța că a dispus redeschiderea dosarelor Revoluției. El arăta atunci că soluţia de clasare a dosarelor a fost netemeinică şi nelegală. Ancheta procurorilor militari a ignorat informaţii apărute în spaţiul public, dar şi raporte ale SRI şi Comisiei senatoriale care a anchetat evenimentele din decembrioe 1989, a spus fostul procuror general interimar. Acesta a tras atenţia şi că faptele nu sunt supuse prescripţiei răspunderii penale.

Am dispus această măsură întrucât am costatat că soluţia de clasare este netemeinică şi nelegală, fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informaţii, date şi documente esenţiale referitoare la evenimentele din 1989, aspecte care au condus la stabilirea unei situaţii de fapt incompletă şi, sub unele aspecte, eronată, iar pe cale de consecinţă la o greşită încadrare juridică a faptelor. Toate acestea zădărnicind aflarea adevărului şi identificarea tuturor făptuitorilor, precum şi a făptuitorilor din spatele făptuitorilor. În modul de desfăşurare a anchetei, astfel cum se conturează din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că nu a existat o preocupare pentru stabilirea unor asptecte esenţiale referitoare la evenimentele din perioada 17 – 30 decembrie 1989.

Am constatat că procurorii, deşi au efectuat un număr mare de acte de urmărire penală, nu au valorificat importante informaţii şi nici informaţii furnizate de numeroasele lucrări cu referire la aceste evenimente. În multe din aceste cărţi, rapoarte, jurnale, monografii fiind prezentate documente şi mărturii extrem de importante în economia anchetei”, a spus procurorul general interimar în 5 aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri