Avansul pentru Prima Casă s-ar putea majora

Data publicării:
masina de numarat bani - captura

Programul Prima Casă ar putea continua, dar cu alte reguli, spun oficialii Fondului de Garantare, instituţia care reprezintă statul în contractele de creditare Prima Casă.

„Încercăm să direcţionăm cererea foarte mare către acele persoane care au nevoie de ajutor şi se va concentra pe avans discuţia, pentru că este discutabil dacă cu un avans de 5% este bine şi normal să ai acces la un credit pe termen de 30 de ani, în condiţiile în care în alte ţări produse similare au avansuri de peste 20%. Discuţiile sunt în derulare, se realizează o analiză, încă nu s-a stabilit o concluzie”, a declarat Simona Mureşan, director în cadrul Fondului de Garantare.

Brokerii de credite imobiliare spun însă că puţini români, mai ales tineri, şi-ar permite un avans mai mare.

În momentul în care s-ar veni cu o creştere de avans la 20%, o dată că s-ar pierde interesul pentru acest produs şi, doi la mână, nu s-ar realiza restricţionarea accesului la acest produs pentru clienţii care nu au caracter social”, spune Dragoş Nichifor, broker de credite.

Anul acesta, cererea pentru creditele Prima Casă a explodat pe fondul discuţiilor despre legea dării în plată. Fondurile alocate iniţial, de circa 1,6 miliarde de lei, s-au epuizat rapid. La începutul acestei luni, statul a alocat alte 500 de milioane de lei, din care 130 de milioane de lei s-au acordat deja, iar restul banilor abia ajung pentru dosarele în derulare.

Câţiva finanţatorii mari au anunţat deja că nu mai primesc alte solicitări”, spune Simona Mureşan, director în cadrul Fondului de Garantare.

Din 2009 şi până acum, 182 de mii de români au luat credite Prima Casă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...