Biziday | Piața smartphone-urile second hand, în creștere

Data publicării:
smart

Pasionații de tehnologie vor să aibă acces la cele mai noi informații și își doresc să aibă instalate pe telefonul personal cât mai multe aplicații. Acesta este și motivul pentru care își reînoiesc, în permanență, gadgeturile. Nu toţi fac însă coadă în faţa magazinelor de specialitate atunci când se lansează un telefon nou, ci îl caută pe internet la mâna a doua.

80 de milioane de telefoane inteligente second hand au fost vândute anul trecut la nivel mondial, valoarea lor cumulată fiind de 11 miliarde de dolari.

O analiză a specialiștilor Deloitte arată că în acest an piața telefoanelor inteligente la mâna a doua va crește cu încă șase miliarde de dolari din moment ce se vor vinde în jur de 120 de milioane de telefoane. Calculele sunt făcute în funcţie de viteza cu care îşi schimbă telefoanele pasionaţii de tehnologie şi, cum termenul mediu este de două luni, analiza Deloitte vorbeşte despre o creştere a pieţei smartphone-urilor la mâna a doua cu peste zece la sută în acest an.

Creșterea pieței telefoanelor second hand este de bun augur și pentru platformele online, căci la fiecare telefon vândut prin intermediul lor, primesc o cotă parte din valoarea tranzacţiei. Sigur, pe giganții în materie de telefoane inteligente, cum sunt cei de la Apple sau Samsung, dezvoltarea pieței second hand nu îi avantajează cât timp telefoanele lor rămân la fel de căutate.

Deşi pentru România nu există date legate de piaţa telefoanelor la mâna a doua, se cunosc datele privind vânzările dispozitivelor noi. Numai în 2014 au fost vândute peste 2,5 milioane de smartphone-uri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri