Business Club | Exportăm servicii de miliarde de euro

Data publicării:
lei bancnote bani -agerpres - 17 august 2015-4

Între ianuarie și octombrie a crescut cu 85%. E un procent foarte mare, dar de data aceasta nu ritmul de creștere este important, ci nivelul. Pentru că este mic și probabil că și la final de an va fi sub unu la sută din Produsul Intern Brut. Creșterea este mare, doar că venim de foarte jos, după anii de ajustare post criză. În 2008, România a avut un deficit de cont curent de aproape 12% din Produsul Intern Brut, era uriaș, dezechilibrele economie erau mari și am fost taxați pentru asta.

Deficitul cel mare este pe bunuri. Importăm mărfuri din afară mai mult decât exportăm, deja tot anul am avut această tendință și e explicabilă prin creșterea consumului. Suntem însă exportatori neți de servicii. Chiar cu destul de mult, încât să acopere deficitul de la bunuri. O mare parte din acestea sunt servicii de transport. Mai avem serviciile de IT, de call center, sunt domenii care se dezvoltă accelerat.

Apoi înregistrăm un deficit mare, de peste trei miliarde de euro, la ceea ce se numesc venituri primare. În această categorie apar investițiile, de orice fel sunt ele, de capital, de portofoliu. În diverse active. Cele 3,1 miliarde reprezintă deficitul pentru că ieșirile pe această zona sunt de peste cinci miliarde de euro. S-a mai compensat cu intrări pentru a ajunge la cele trei miliarde. În mare parte ieșirile sunt reprezentate de repatrieri de profit ale marilor grupuri străine active la noi, sau diverse lichidări de poziții din investițiile de protofoliu, venite aici să facă un ban bun, rapid.

Apoi avem un plus la venituri secundare. Acestea reprezintă transferuri curente de bani în și din țară făcute de persoane. Aici sunt cuprinși și banii celor care muncesc în străinătate, căpșunarilor cum li se spunea într-o vreme, însă în ultimii ani avem mai ales forță de muncă înalt calificată plecată peste graniță și termenul deja devine nepotrivit.

Deficitul de cont curent nu este o problemă chiar dacă acum crește accelerat. Este foarte mic și e loc de mai mult, mai ales că e semn că se mișca lucruri prin economie. Desigur, ar fi mult mai bine să avem excedent de cont curent, adică să intre mai mulți bani în țară decât pleacă. Dar și când e deficit importnat este ca el să fie finanțat. Și este. Investițiile străine directe la zece luni au ajuns la aproape 2,8 miliarde de euro, în creștere cu 75% față de aceiași perioadă a anului trecut. E drept, ne comparăm cu un an slab la acest capitol, dar avem totuși un avans bun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri