Sari la conținut
News Alert

Salariile din mediul privat au crescut în medie cu 5,1% în acest an

Serviciile medicale iau ușor locul bonurilor de masă ca beneficii acordate angajaților.

Salariile din mediul privat au crescut în medie cu 5,1% în acest an, arată datele ediţiei din acest an a studiului salarial şi de beneficii PayWell România, realizat de PwC România, pe un eşantion de aproximativ 100 de companii private, din sectoarele financiar-bancar, farmaceutic, industrial, retail şi hotelier.

Care sunt concluziile:

Sectorul bancar se evidenţiază cu cel mai redus avans din mediul privat, de numai 2,1%, creştere mai mică atât faţă de cea planificată (3,3%), cât şi faţă de anul trecut (3,2%). Pe categorii de angajaţi, cea mai mică majorare a fost consemnată la nivelul top managementului, iar cea mai mare la nivelul personalului necalificat. Per ansamblu, companiile participante aveau planificat pentru anul în curs un avans mediu al salariilor de 4,8%, creşterea reală fiind uşor mai mare decât estimarea iniţială.

„Încadrarea în cheltuielile planificate este foarte importantă pentru companiile private, întrucât depăşirea acestui plafon poate afecta profitabilitatea şi planurile de investiţii. În 2017 nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între majorările de salarii planificate de companii şi cele acordate efectiv. Este foarte important că mediul privat a reuşit să păstreze un grad de predictibilitate ridicat în privinţa acestor cheltuieli pe parcursul ultimilor doi ani, având în vedere schimbările legislative şi avansul salariilor din sectorul public”, a declarat Ionuţ Simion, reprezentant PwC România.

Doar în sectorul industrial, companiile nu au reuşit să se încadreze în ţinta pentru anul acesta, salariile fiind majorate cu 7,5%, faţă de nivelul de 5,6%, cât aveau planificat. Creşteri mai mari decât cele planificate iniţial au mai fost înregistrate în retail şi sectorul hotelier, cu 6,3%, respectiv 7%. „Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică şi Eurostat, România a înregistrat una dintre cele mai mari rate de creştere economică din UE în trimestrul al doilea din acest an, de 5,7% pe serie ajustată sezonier, iar această accelerare se vede inclusiv în salariile din mediul privat. Totodată trebuie remarcat că majorarea salarială este superioară nivelului aşteptat al inflaţiei pentru 2017, ceea ce se traduce într-o creştere a puterii de cumpărare a angajaţilor”, susține Oana Munteanu, liderul echipei de servicii de consultanţă în resurse umane, PwC România.

Pe categorii de angajaţi, personalul necalificat sau puţin calificat (muncitori, operatori etc.) a obţinut anul acesta cele mai mari creşteri ale salariilor, de 6,7%. La polul opus, persoanele din top management din cadrul companiilor au avut în 2017 cel mai redus avans, cu o medie de 4,5%.

În 2018, planurile de creşteri salariale păstrează aceeaşi tendinţă, estimându-se o creştere între 5,7% pentru muncitori şi 4,5% pentru managementul superior din cadrul companiilor, precum şi pentru personalul din vânzări.

„Un rol important în ritmul de creştere a salariilor pentru categoriile de muncitori îl joacă majorarea salariului minim pe economie, care a crescut cu 16% în 2017 şi se anticipează o nouă creştere de aproape 7% în 2018, până la nivelul de 1.550 de lei”, a precizat Oana Munteanu.  

În ceea ce priveşte primele fixe, acestea sunt acordate, cu diferite ocazii, de aproximativ jumătate dintre companiile participante la studiul PwC.

Suma oferită angajaţilor pe post de primă în sumă fixă a fost în medie de 800 de lei, în timp ce în cazurile în care s-a optat pentru procentaj din salariu, bonusul mediu s-a situat la 94%. Bonusurile fixe sunt acordate de obicei în decembrie şi aprilie, corelate cu sezonul sărbătorilor.

Pentru cele mai multe categorii de angajaţi, bonusul de performanţă plătit în 2017 a fost mai ridicat decât cel planificat iniţial de companii, ”semn al unui an bun din punct de vedere al rezultatelor pentru majoritatea companiilor participante la studiul PayWell”.

Pe lângă bonusurile mai mari, companiile au extins şi acordarea de beneficii extra salariale. Serviciile medicale private au devenit în acest an principalul beneficiu acordat de companii pe lângă salariu. Opţiunea este pusă la dispoziţia angajaţilor de aproximativ 70% dintre companii, faţă de circa 55% anul trecut.

Tichetele de masă, preferate anul trecut de peste 70% dintre companii, au pierdut teren, iar acum sunt acordate de uşor peste 60% dintre participanţii la studiu.