Vicepremier: Românii care îşi achită ratele la timp sunt defavorizaţi

Data publicării:
costin borc fb

Costin Borc, ministrul Economiei, spune că unii parlamentari le transmit românilor că este mai bine să fii „şmecher cu gura mare” decât să fii prudent şi să îţi plăteşti ratele la timp. Vicepremierul îi critică astfel, voalat, pe deputaţii care au votat pentru eliminarea plafonului de îndatorare din legea conversiei creditelor în franci elveţieni. Stabilirea acestui plafon, la o rată de cel puţin 50% din venituri, a fost susţinută de guvern. Eliminarea acestuia îi defavorizează pe cei care au luat credite în lei sau care au fost precauţi atunci când s-au împrumutat la bancă, mai scrie Costin Borc.

costin borc fb

Costin Borc: „Au avut loc discuţii aprinse pe marginea conversiei creditelor luate în franci elveţieni. Guvernul susţine un punct de vedere echilibrat, care să ia în calcul cazurile sociale şi să corecteze eventualele abuzuri ale băncilor, dar care să nu dea un avantaj nemeritat celor care au luat cu bună ştiinţă credite în franci elveţieni pentru a face afaceri mai bune.

Toate cazurile sociale, ale celor care nu pot plăti nişte credite pe care le-au luat pentru a avea o locuinţă ceva mai bună, trebuie rezolvate. Şi băncile care au profitat de neştiinţa sau de lipsa de informare a acestor clienţi trebuie să găsească soluţii pentru ei.

Dar, ceea ce mi se pare grav este că ajungem în situaţia în care cei care au luat credite în lei, au fost precauţi, au plătit şi plătesc ratele la timp sunt clar defavorizaţi în faţa celor care au vocea mai puternică.

Au fost parlamentari care au apreciat poziţia Guvernului şi au sprijinit-o în discuţiile din comisie. Dar sunt şi alti parlamentari, teoretic apropiaţti de ideile guvernului, care, prin poziţia lor, nu fac decât să spună că e mai bine să fii şmecher şi cu gura mare, decât corect, muncitor şi să respecţi regulile.”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri