De la tehnologie la transport. Industria auto se pregăteşte de transformări importante

Data publicării:
uber - GettyImages - 29 sept 15

Investiţiile şi colaborările anunţate anul acesta arată că industria auto se pregăteşte de transformări importante. Maşina se transformă încet-încet dintr-un obiect într-un serviciu, iar companiile tradiţionale din acest sector nu vor să fie prinse pe picior greşit. De aceea, Toyota le va oferi condiţii speciale şoferilor Uber care vor să conducă maşini japoneze. Prin divizia financiară Toyota şoferii vor beneficia de un sistem flexibil de leasing, iar plăţile vor fi făcute din banii încasaţi de la pasageri.

O altă companie auto, Volkswagen a anunţat de curând că investeşte 300 de milioane de dolari în Gett, un serviciu asemănător cu Uber. La fel şi General Motors a investit 500 de milioane de dolari în serviciul Lyft.

Însă compania care depune, în mod discret cel mai mare efort este Apple. Bancherii de la Morgan Stanley au descoperit că în ultimii doi ani mai bine de jumătate dintre cheltuielile Apple cu cercetarea şi dezvoltarea au fost pentru servicii de transport şi tehnologii auto. Dacă sunt adunate şi sumele de acum trei ani, Apple a investit în aceste tehnologii 4,7 miliarde de euro. Despre compania înfiinţată de Steve Jobs s-a spus multă vreme că vrea să îşi construiască o maşină proprie. Însă această ipoteză nu mai pare chiar atât de plauzibilă. De fapt Apple s-ar putea concentra pe servicii de transport. Drept dovadă a anunţat de curând că investeşte un miliard de dolari în aplicaţia chineză de ride sharing Didi. Este o investiţie de două ori mai mare decât cea făcută de General Motors în serviciul Lyft.

Datele celor de la Morgan Stanley arată că Apple pompează în momentul acesta mai mulţi bani în cercetarea auto decât în dezvoltarea tuturor dispozitivelor sale mobile la un loc. Într-un fel este de înţeles. Apple produce de 9 ani telefoane, aşa că trecerea de la o generaţie la alta nu mai reprezintă un efort atât de mare. În sectorul transporturilor, compania americană e abia la început. Pe de altă parte, este evidentă încercarea celor de la Apple de a depăşi era dispozitivelor mobile. În ultimii trei ani s-a triplat suprafaţa proprietăţilor pe care Apple le-a cumpărat şi închiriat. Cei de la Morgan Stanley consideră că ar putea fi dovada că Apple se va concentra în viitor pe servicii de cloud computing, deoarece serverele folosite pentru aşa ceva ocupă foarte mult spaţiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri