Instituțiile publice, obligate să accepte plata cu cardul

Data publicării:
Bank Raid Raises Questions Over Cashless Economy
Foto: Guliver / GettyImages

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care furnizorii de servicii de utilitate publică și instituțiile publice care încasează impozite, taxe și amenzi au obligația să accepte și plata cu cardul.

Bank Raid Raises Questions Over Cashless Economy
Foto: Guliver / GettyImages

Pentru această lege, președintele Klaus Iohannis ceruse reexaminarea pe motiv că actul normativ conținea unele dispoziții ce puteau genera incertitudine juridică și lipsă de previzibilitate în aplicare.

Deputații au adoptat proiectul în varianta Senatului, care a amendat textul de lege inițial, la solicitarea președintelui, relatează Agerpres.

Potrivit textului adoptat, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică și instituțiile publice care încasează impozite, taxe și amenzi au obligația să accepte încasări și prin intermediul cardurilor de credit și debit.

În OUG 193/2002 nu era stipulată obligativitatea folosirii acestor instrumente de plată, ci se prevedea că operatorii economici menționați pot accepta și plata cu cardul.

Una dintre prevederile adoptate se referă la faptul că „operatorii economici pot acorda avansuri în numerar la terminalele de plată, în baza contractelor încheiate cu instituțiile acceptante”. Avansul în numerar, de maximum 200 de lei, poate fi acordat de operatorii economici cu cifra de afaceri mai mare 10.000 de euro. Tranzacția este asimilată retragerii de bani din bancomat.

Forma inițială a legii trimise spre promulgare prevedea obligativitatea serviciului de avans în numerar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri