Marea Britanie a inclus în circuitul turistic mai multe tuneluri secrete

Data publicării:
tuneuri anglia

Stâncile Albe de la Dover, din sudul Angliei, reprezintă unul dintre locurile simbolice ale ţării, atât datorită frumuseţii cât şi importanţei strategice. Zona se află la cel mai îngust punct al Canalului Mânecii, un loc foarte bun pentru apărare, dar şi unul predispus la atacuri. Tocmai de aceea, în 1940 a fost construit un complex subteran din ordinul lui Winston Churchill, la 23 de metri sub pământ, pentru soldaţii staţionaţi în apropiere.

Tunelurile au fost abandonate vreme de 60 de ani, până când au fost redescoperite în 2012 de către organizaţia care se ocupă de protejarea patrimoniului din Marea Britanie. Zeci de voluntari au lucrat un an şi jumătate pentru renovarea locului. În buncăre, muncitorii au găsit haine, telefoane, pachete de ţigări, telegrame, reviste şi graffiti, toate lăsate de soldaţii care au apărat locul.

Tunelurile s-au redeschis saptămâna asta, iar pentru vizitarea lor, turiştii plătesc 14 euro.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri