Țara tuturor armelor | 100 de morți și răniți pe zi

Data publicării:
arme-1

Violenţa armată din Statele Unite e fără pereche în lumea dezvoltată. Statisticile ilustrează parcă un câmp de război. În această ţară, peste 7.000 de persoane şi-au pierdut viaţa de la începutul anului şi până azi. Cel puţin 250 au fost victimele unor atacuri armate în masă. Sunt datele Gun Violence Archive.

Avem un tipar al atacurilor armate în Statele Unite, fără precedent în lume. Există paşi pe care-i putem face, care nu exclud total aceste atacuri, dar care pot reduce frecvenţa lor,” a declarat Barack Obama, preşedintele SUA.

Din 1968 şi până în 2011, armele au ucis, pe timp de pace, mai mulţi americani decât au murit în toate războaiele în care au fost implicate Statele Unite de la Războiul de Independenţă şi până acum. Adică din secolul XVIII, încoace, conform PolitiFact.

Aproximativ 1,2 milioane de americani au fost ucişi în toate războaiele din istoria ţării lor. În incidente armate au murit 1,4 milioane. Si este numărul victimelor din ultimii 43 de ani, nu din ultimele sute.

Iar costul total, direct şi indirect, al violenţei armate din SUA se ridică la 229 de miliarde de dolari pe an, potrivit unei anchete în premieră publicate de site-ul Mother Jones.

Ţara trebuie să facă o analiză internă asupra a ceea ce se întâmplă. A devenit un lucru obişnuit, iar din punctul de vedere al unui părinte, asta mă înspăimântă,” a precizat Barack Obama.

Şi încă un detaliu care arată adevărata dimensiune a culturii armelor în SUA. În acest moment, aici există mai multe arme decât oameni.

Sunt estimări ale Washington Post. Numărul exact este imposibil de spus, dar unele evaluări spun că totalul armelor din mâinile civililor americani ar depăşi 350 de milioane. Asta într-o ţară a cărei populaţie e de 320 de milioane.

Cel de-al Doilea Amendament la Constituţia SUA este argumentul suprem pentru americanii care susţin această stare de fapt.

"O miliţie bine pusă la punct este necesară pentru securitatea unui stat liber, dreptul oamenilor de a purta şi deţine arme nu poate fi încălcat." Sursa: Constituţia SUA

Acest amendament este apărat cu îndârjire de o organizaţie extrem de puternică: Asociaţia Naţională a Armelor. Face, probabil, cel mai puternic lobby şi are o influenţă uriaşă în această dezbatere fără sfâşit. Are 5 milioane de membri, iar veniturile dintr-un singur an au fost de 350 de milioane de dolari. Cu asemenea fonduri, Asociaţia Naţională a Armelor din SUA finanţează campanii foarte puternice împotriva controlului armelor.

Al Doilea Amendament e pe buletinul de vot din noiembrie. Singura modalitate prin care ne salvăm cel de-al Doilea Amendament e să votaţi o persoană pe care o ştiţi cu toţii, pe nume Donald Trump. Da? Nu vă voi dezamăgi niciodată, voi apăra cel de-al Doilea Amendament,” a declarat Donald Trump, candidat la învestitura Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale.

Ideea că eu sau Hillary sau democraţii sau cine vreţi dumneavoastră suntem porniţi să luăm armele oamenilor e pur şi simplu falsă. Nu-mi pasă de câte ori o spune Asociaţia Naţională a Armelor. Mai am puţin şi îmi închei mandatul. De când sunt eu preşedinte, s-au vândut mai multe arme decât aproape oricând altcândva în istoria SUA. Există arme suficiente pentru fiecare bărbat, femeie şi copil din ţara asta. Nu am propus niciodată, niciodată, să confiscăm arme ale posesorilor responsabili. Deci pur şi simplu nu e adevărat!” a spus Barack Obama.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri