VIDEO. Insule artificiale de 1,7 miliarde de dolari

Data publicării:
insule

Dubaiul va cheltui 1,7 miliarde de dolari pentru două insule artificiale pe care va dezvolta un nou complex turistic. Planurile fac parte din seria proiectelor megalomane, prin care acest emirat speră să atragă 20 de milioane de turişti în 2020, atunci când va organiza Expoziţia Mondială.

Cele două insule vor încadra hotelul de lux Burj Al Arab, potrivit Reuters. Una dintre insule va fi destinată activităţilor de recreere şi va avea un parc acvatic şi un teatru, unde ar putea da reprezentaţii Cirque du Soleil. Pe cealaltă va fi dezvoltat un complex cu 140 de vile şi un port privat.

Deşi a ajuns la cheltuieli uriaşe cu astfel de proiecte, multe dintre ele pe datorie, Dubaiul reuşeşte să-şi atraga din ce în ce mai mulţi turişti. În primele trei luni ale anului au intrat peste 4,5 milioane de turişti în Dubai, cu 11% mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Datoria publică a Dubaiului a ajuns, în 2016, la aproape 130% din PIB, o cifră alarmantă.

Cu toate acestea, autotităţile au în plan alte proiecte ambiţioase, precum construcţia unui nou aeroport internaţional, în contextul în care actualul aeroport este unul dintre cele mai aglomerate din lume.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri