Sari la conținut

„Masacrul” nuclear al copiilor din Karabolka. 60 de ani de la cel mai puțin cunoscut dezastru atomic din istoria omenirii

Undeva, în hăurile Rusiei, a avut loc în secolul XX un dezastru nuclear mai puțin cunoscut, chiar dacă este a doua tragedie de acest fel a veacului trecut și a treia la nivelul istoriei omenirii, după episodul apocaliptic de la Cernobîl și cel din 2011 de la Fukushima Diichi. S-a întâmplat pe 29 septembrie 1957 în Uniunea Sovietică.

Pe Wikipedia este trecut sub denumirea „Dezastrul de la Kîștîm”. Pe 29 septembrie, la ora locală 16:22, la 1.400 de kilometri distanță de Moscova, în centrala nucleară Maiak din orașul sovieitc Oziorsk, sistemul de răcire al unui rezervor, care conținea peste 70 de tone de deșeuri lichide, s-a defectat. Nimeni nu a observat. Temperatura a crescut, apa s-a evaporat și până la explozie nu a mai fost decât un pas. Baza de beton care cântărea 160 de tone a bubuit, dezlănțuind un nor radioactiv care conținea nitrat de amoniu și acetați.

La zece ore de la momentul exploziei, norul avea să se deplaseze la 350 de kilometri distanță de Oziorsk. Circa 1.000 de kilometri pătrați au fost contaminați cu Cesiu-137 și Stronțiu-90.

Cum au răspuns autoritățile comuniste accidentului? Practic, dezastrul de la uzina Maiak a reprezentat scena de repetiții pentru felul în care, decenii mai târziu, aveau să procedeze în cazul Cernobîl: au declanșat imediat o blocadă informațională, niciun detaliu nu trebuia să transpire în exteriorul URSS. Aproximativ 15.000 de persoane din satele apropiate de zona centralei nucleare au fost evacuate. Dar abia pe 6 octombrie 1957.

Era nevoie, însă, ca cineva să se ocupe de „treaba murdară”. Autoritățile sovietice au decis ca 1.500 de etnici tătari să fie carnea de tun pentru operațiunea de curățire a locului. Peste ani, aveau să fie cunoscuți ca „tinerii lichidatori”, majoritatea decedând la puțin timp după dezastru în urma expunerii la radiații.  

zona contaminata

Zona contaminată

Sacrificarea copiilor

De fantasmele „lichidatorilor” se leagă numele satului de tătari Karabolka, regiunea Celeabinsk. Într-o investigație din 2004, publicată în Philadelphia Inquirer, o supraviețuitoare, Glașa Ismagilova, care avea atunci 11 ani, își amintea: „Mâinile ne sângerau. Toată lumea voma. Voma mea era foarte verde. Un doctor m-a controlat și mi-a spus că am mâncat prea multă mazăre și m-a trimis înapoi la muncă”.

La muncă? O filă sinistră a dezastrului nuclear de la Maiak: copiii din Karabolka au fost obligați să ajute la îndepărtarea consecințelor exploziei alături de părinții lor. Săptămâni în șir au scos din solul otrăvit cartofi și morcovi contaminați, aruncându-i apoi puțuri săpate adânc. Au îngropat hoituri de bovine. Au cărat țigle, uși de lemn și moloz. Au curățat cu cârpe funinginea radioactivă depusă pe zidăria caselor, cărămidă cu cărămidă. Și cei mai mulți dintre ei nu mai sunt astăzi în viață.

Abia în 1976, tragedia avea să iasă la lumină, prin efortul depus de dizidentul rus Jores Medvedev. Și tocmai în epoca post-Perestroika, în 1998, un tribunal din Ozersk a stabilit că autoritățile sovietice sacrificaseră viețile copiilor de tătari în operațiunea de lichidare a urmărilor accidentului nuclear. Au urmat ani și ani de procese în instanțele din Rusia, cele mai multe fără sorți de izbândă.

„Nu apucă vârstă adultă”

În prezent, la 60 de ani distanță, sătenii din Tatarskaya Karabolka încă încearcă să își facă dreptate și cer recunoașterea oficială a dramei care a ruinat destinele atâtor familii de tătari.

Radio Europa Liberă descrie satul ca un focar de cancer și anormalități genetice. În 1957, Karabolka avea 4.000 de locuitori. Acum au mai rămas mai puțin de 400. Satul are opt cimitire. Șapte dintre ele sunt pline de locurile de veci ale celor decedați din cauza cancerului. „Copiii de aici se nasc adesea cu cancer și nu apucă vârsta adultă”, scrie sursa citată.

Un raport Greenpeace din 2007 afirma că Maiak a fost „unul dintre cele mai radioactive spații de pe Pământ”.

Cercetările legate de mortalitatea provocată pe accidentul nuclear au fost puține. Un studiu din 1992 spunea că peste 8.015 persoane au murit pe parcursul a 32 de ani de la dezastru.