Apple, dată în judecată pentru că a blocat iPhone-urile unor clienți

Data actualizării: Data publicării:
iphone

Autoritatea de protecţie a consumatorilor din Australia a dat în judecată Apple pentru că ar fi folosit un update software pentru dezactivarea iPhone-urilor ale căror ecrane sparte au fost înlocuite la alte service-uri decât cele ale companiei, transmite Reuters.

iphone

Grupul american a blocat sau dezactivat sute de smartphone-uri și tablete, iar apoi a refuzat să le deblocheze pe motiv că clienţii le-au reparat la service-uri care nu aparţin Apple, se arată în reclamaţia făcută în justiţie de Comisia Australiană pentru Concurenţă şi Consumatori.

„Garantarea drepturilor consumatorilor este independentă de orice garanţie oferită de orice producător şi nu este anulată doar pentru că un consumator îşi repară bunurile la o terţă parte”, a afirmat preşedintele Comisiei, Rod Sims, într-un comunicat.

Un purtător de cuvânt al Apple nu a răspuns solicitării de comentarii.

În perioada septembrie 2014-februarie 2016, clienţii Apple care au descărcat update-uri software iar apoi şi-au conectat aparatele la computere au primit un mesaj prin care au fost informaţi că funcţionarea acestora a fost oprită.

Clienţii au cerut apoi Apple să remedieze problema, dar li s-a spus „că nicio entitate a Apple nu va remedia problema gratis”.

„Apple a adoptat un comportament înşelător şi a indus în eroare clienţii” în legătură cu update-urile software şi dreptul consumatorilor ca aparatele să fiereparate de către companie, a explicat instituţia.

În afară de amenzi, Comisia a arătat că vrea un ordin judecătoresc, declaraţii, un program de conformitate, notificări corective şi costuri.

Reclamaţia a fost înregistrată miercuri seara, la o săptămână după ce autoritatea de reglementare a dat câştig de cauză Apple, refuzând dreptul băncilor din Australia să introducă un sistem de plăţi mobile care să concureze Apple Wallet.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri