Meteo. De când începe să se încălzească vremea

Data publicării:
umbrele ploaie oameni

La noapte, vremea va fi mai rece decât este normal pentru această perioadă a anului, cu minime preponderent negative şi brumă, local în nord, centru, est şi sud-est şi pe spaţii mici în rest. Cerul va deveni variabil în nord-vestul şi centrul teritoriului, parțial, spre dimineaţã şi în est, iar în celelalte regiuni, va fi mai mult noros.

Trecător, vor mai fi precipitaţii slabe: ninsori, local la munte, mixte, pe arii restrânse, în zona subcarpatică şi mai ales ploi, izolat în vest, sud şi sud-est. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile minime se vor situa între -6 şi 4 grade.

Miercuri, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru a doua decadă a lunii martie, îndeosebi în sudul şi estul teritoriului, iar minimele nocturne vor fi negative în cea mai mare parte a ţării. Se va semnala brumă, local dimineaţa şi pe arii relativ extinse noaptea.

Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în sud, sud-vest şi est, unde trecător şi pe spaţii restrânse, vor cădea precipitaţii slabe, ninsori la munte şi predominant ploi în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, în prima parte a intervalului, în sudul şi sud-vestul ţării, precum şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest, iar cele minime vor avea valori de la -9 grade în estul Transilvaniei, pânã în jur de 2 grade, cu totul izolat, în dealurile Crişanei.

Joi şi vineri, vremea va deveni frumoasă şi se va încălzi, iar după-amiază temperaturile vor trece de 10 grade Celsuis în majoritatea regiunilor. Situaţia se schimbă din nou sâmbătă, când precipitaţiile revin în est în sud-est, la deal şi la munte. Vor scădea şi temperaturile, mai ales în zonele mai înalte de relief şi în Moldova, unde vor fi şi ninsori.

În Bucureşti vremea va mai rămâne rece încă o zi. Apoi, norii vor fi tot mai puţini, vântul va sufla în general moderat, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de brumă.

Miercuri, vremea va fi în continuare mai rece decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei. Vântul va sufla, în general, moderat în prima parte a intervalului şi slab, noaptea. Spre dimineaţã, îndeosebi în zona preorăşeneascã, se va produce brumă.Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -2 grade.

Joi şi vineri se face frumos, dar la început de weekend reapar norii, trecător va ploua, iar maxima va fi din nou apropiată de 10 grade.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...