Sari la conținut
News Alert

EURO 2016 | Cum ar putea arăta lotul României în meciul cu Albania

Foto: Gulliver/GettyImages 

Raţ, Steliano Filip şi Pintilii sunt cei trei jucători cu probleme medicale, însă primul are şanse mai mari să fie pe teren la ora meciului cu Albania. 

Pentru întâlnirea de duminică, selecționerul ştie sigur portarul şi linia defensivă: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ. În faţa apărării vor evolua, cel mai probabil, Prepeliţă şi Hoban, Iordănescu preferând disciplina tactică în detrimentul fanteziei, în condiţiile în care şi Sânmărtean putea fi o soluţie.

De la mijlocaşii ofensivi apar marile semne de întrebare. Torje sau Adi Popa? Stanciu sau Chipciu? Andone sau Alibec? Cel mai probabil, Nicuşor Stanciu va reveni în primul 11, după ce n-a jucat niciun minut cu Elveţia. În banda stângă, Stancu, golgheterul României la Euro, cu două reuşite din penalty, va fi din nou titular, în timp ce Torje pare în pole-position pentru banda dreaptă. Atuul său în faţa lui Adi Popa: experienţa superioară la naţională.

În atac, Keşeru, care a avut o evoluţie sub aşteptări cu Elveţia, nu are nicio şansă la titularizare. Bătălia se dă între Florin Andone şi Denis Alibec. Iordănescu nu a luat încă decizia finală, dar se pare că jucătorul Cordobei este favorit să intre în primul 11. Atacantul Astrei nu a bifat niciun minut cu Elveţia, iar scandalul de la partida cu Franţa, când Alibec ar fi fumat în vestiar, pare că a lăsat urme adânci. Rămâne de văzut în ce condiţii selecţionerul este dispus să îi dea o şansă golgheterului campioanei încă din primul minut al întâlnirii cu Albania.

Cum ar putea arăta România cu Albania: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ - Prepeliţă, Hoban - Torje (Popa), Stanciu, Stancu - Andone (Alibec)

România - Albania e duminică, de la ora 22:00, LIVE TEXT pe digi24.ro

EURO 2016 | PROGRAM, REZULTATE, CLASAMENT