Euro 2016 | Presa franceză: Portugalia a câștigat prin antijoc și tragere de timp

Data publicării:
portugalia rui patricio franta-1

 

Foto: Gulliver/ Getty Images

„Nedrept, dar adevărat", a titrat La Provence.

„La 12 ani după Grecia, sora ei mai mică portugheză (16 jucători greci de atunci au trecut prin mâinile lui Fernando Santos) a câştigat Euro cu aceleaşi arme: antijoc, tragere de timp, apărare excesivă şi gestionare a timpului. Este de înţeles că suporterii portughezi sunt fericiţi: au suferit mult până la trofeu", scrie cotidianul francez. 

De asemenea, L'Equipe a publicat pe prima pagină o imagine cu Paul Pogba extrem de afectat de înfrângere, cu capul sub tricou, alături de titlul: „Terminaţi". Jurnalul scrie şi despre autorul golului, Eder, menţionând că reuşita acestuia este „un pumnal în inimă", având în vedere că jucătorul este legitimat în Franţa la OSC Lille.

„Şi visul s-a spulberat", a notat Le Figaro, iar Le Parisien a titrat: „Nu a fost ziua noastră".

„A fost frumos, a fost trist, s-a terminat", scrie Le Monde.

Reprezentativa Portugaliei a învins, duminică, pe Stade de France, cu scorul de 1-0 (0-0), după prelungiri, selecţionata Franţei, şi a câştigat Campionatul European de Fotbal pentru prima oară în istorie. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Eder, în minutul 109.

Portugalia s-a calificat în optimi de pe locul 3 în Grupa F, unde a fost depăşită de Ungaria şi Islanda. A încheiat la egalitate toate cele trei meciuri din grupă. Tot egal a fost şi rezultatul după 90 de minute al întâlnirii din optimi, cu Croaţia, 0-0. Golul calificării a fost înscris în prelungiri. Au urmat sferturile şi încă un egal, cu Polonia. Calificarea a venit după loviturile de la 11 metri. În sfârşit o victorie, în semifinala cu Ţara Galilor: 2-0. Şi iarăşi egal după 90 de minute, în finala cu Franţa, şi încă un gol înscris în prelungiri. 

Citiți și:
EURO 2016 | Portugalia, a zecea campioană europeană din istorie
EURO 2016. Portughezii au celebrat pe străzi câștigarea trofeului

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri