Halep, în optimi la Rogers Cup

Data actualizării: Data publicării:
BNP Paribas WTA Finals: Singapore 2016 - Day One
Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep, câștigătoarea de anul trecut a turneului de la Toronto, s-a calificat anul acesta în faza a treia a competiției (optimi), după ce a învins-o, miercuri, în două seturi, pe slovaca Magdalena Rybarikova (locul 33 WTA).

Meciul s-a încheiat cu scorul de 6-3, 6-4 pentru Simona Halep, a doua jucătoare a lumii. Detalii și imagini de la desfășurarea partidei aici.

Câştigătoare a Rogers Cup anul trecut,  Halep este favorită numărul 2 la această ediţie. Din această postură, a avut „bye” în primul tur și a intrat direct în faza a doua a competiției, înfruntând o adversară pe care o mai întâlnise de trei ori până acum, dar pe care o învinsese o singură dată- și atunci prin abandonul slovacei.

Semifinalistă la Wimbledon în acest an, Rybarikova a intrat pe tabloul principal în Canada din postura de „lucky loser”. Ea a înlocuit-o pe americanca Madison Keys, locul 17 WTA, care s-a retras din cauza unei accidentări.

 În optimile de finală, Simona Halep -  aflată la a doua ei prezenţă la un turneu pe hard  - o va întâlni pe Barbora Strycova, din Cehia, locul 26 în ierarhia WTA. 

Meciul se va desfăşura joi, după ora 21:30 (ora României). Această partidă este a treia pe arena centrală de la Aviva Centre din Toronto. Ziua va fi deschisă la 18:00, de meciul Karolina Pliskova, locul 1 WTA - Naomi Osaka, locul 50 WTA, apoi se va juca întâlnirea Agnieszka Radwanska, locul 10 WTA - Caroline Wozniacki, locul 6 WTA.

Halep şi Strycova s-au întâlnit de patru ori până în prezent, sportiva română câştigând ultimele trei întâlniri. Anul acesta, ele au jucat o dată, în optimi la Stuttgart, pe zgură, când Halep a câştigat cu 6-2, 6-3.

Calificarea în optimi este recompensată la Toronto cu un premiu de 28.000 de dolari şi cu 105 puncte puncte WTA.

Halep este deţinătoarea trofeului la Rogers Cup, competiţie de categorie Premier 5, după ce a câştigat anul trecut finala de la Montreal în faţa lui Madison Keys, scor 7-6 (2), 6-3. În 2015, la Toronto (cele două oraşe alternează la organizarea Rogers Cup), românca a fost finalistă.

Halep se află la peste 900 de puncte de liderul mondial, Karolina Pliskova, şi are un avans de 196 de puncte faţă de Angelique Kerber. Ocupă însă primul loc în clasamentul Road to Singapore, ierarhia care desemnează paticipantele la Turneul Campioanelor.

(surse: Digi Sport, News.ro)

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri