Membri ai Filarmonicii, traficanți de droguri

Data actualizării: Data publicării:
politia perchezitii

Doi membri ai corului Filarmonicii din Timişoara au fost arestați de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri. Unul dintre ei a încercat să-i vândă unui ofiţer sub acoperire pastile de ecstasy şi timbre cu LSD.

ACTUALIZARE: Judecătorii au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru baritonul și tenorul de la Filarmonica „Banat”. Avocații celor doi au contestat decizia. 

Directorul Filarmonicii din Timișoara a fost șocat de vestea că cei doi muzicieni făceau trafic de droguri. 

Sunt doi muzicieni foarte buni, doi colegi care nu au avut nicio abatere disciplinară. Vă mărturisesc că sunt absolut şocat. Dintre ei, tenorul muncea în plus, muncea şi seara după repetiţii, lucra ca bucătar, bucătar foarte bun la un restaurant din Timişoara”, a spus Ioan Gârboni.

Este vorba despre un tenor și un basist, membri ai corului Filarmonicii Timișoara. Potrivit comunicatului DIICOT, „există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii noiembrie 2016 au introdus în România, din Olanda,  droguri de mare risc iar data de 08.12.2016 au fost surprinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă  cantitatea totală de 701 comprimate ecstasy şi 901 timbre LSD, contra sumei de 11.700 de euro”.

Procurorii DIICOT au făcut percheziții și la unul dintre ei acasă au găsit alte 35 de timbre LSD şi 29 de comprimate ecstasy  care erau deţinute atât în vederea consumului propriu cât şi pentru comercializare.

Cei doi sunt acum în fața Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri