Vasile Blaga, audiat la DNA Ploiești

Data publicării:
160916_vasile_blaga_PH_020_INQUAM_Octav_Ganea crop

Senatorul Vasile Blaga este audiat, miercuri dimineață, în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influență la DNA Ploiești. Fostul lider PNL a refuzat să facă declarații la intrarea în sediul DNA. 

Vasile Blaga a venit la DNA însoţit de avocatul Cristian Ene, care a asistat-o timp de câteva ore, cu o zi înainte, şi pe fosta şefă a AEP Ana Maria Pătru, reţinută pentru 24 de ore.

Fostul șef PNL se află pentru a treia oară la DNA Ploieşti în ultimele luni.

Procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe bunuri imobile până la concurenţa sumei de 700.000 de euro în dosarul de corupţie al lui Blaga. 

În acelaşi dosar, procurorii au pus sechestru şi pe averea fostului primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, cercetat alături de Blaga şi de omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă.

În 28 septembrie, Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploieşti, iar ulterior procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul său şi l-au pus sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011 - 2012, când era secretar general al PDL. 

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Gheorghe Ştefan este pus sub urmărire penală în acest dosar pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011 - 2012, Blaga ar fi primit în trei rânduri, printr-un interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ştefan.

Gheorghe Ştefan l-ar fi informat atunci pe Blaga că vrea să obţină bani pentru PDL prin intermediul directorului unei companii naţionale din domeniul energiei. Compania naţională ar fi încheiat contracte de achiziţii servicii şi produse IT, prin licitaţii truncate, cu firma lui Horaţiu Berdilă, iar acesta ar fi transferat la PDL, din acele contracte, între 10 şi 25 la sută din valoarea fiecărui contract astfel încheiat. În acest fel, Gheorghe Ştefan ar fi primit pentru el şi pentru PDL aproximativ 25 de milioane de lei, potrivit procurorilor.

„Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 - 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la suspectul Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfinţirea înţelegerii anterioare”, au precizat procurorii DNA Ploieşti. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri