Roşii culese de clienţi direct din solar

Data publicării:
rosii

După ce zeci de ani a făcut agricultură în comuna Daneţ din judeţul Dolj, Ştefan Drimboi a decis să îşi deschidă un solar la marginea oraşului Craiova, pentru a fi mai aproape de clienţi.

„Ideea a fost simplă. Datorită transportului și a distanței, că vin de la 50 de kilometri, sunt de la Daneţ, m-am gândit că cea mai bunaă solutie e să găsesc un teren în oras. Sunt soiuri de roșii care sunt foarte greu de transportat, asta rozeul cel puțin, nu au fermitate. În momentul în care pui 10 kilometri într-o ladă cele de jos suferă,” spune Ştefan Drimboi, legumicultor.

Legumicultorul îi invită pe clienţi să vină să-şi culeagă singuri roşiile pe care vor să le cumpere.

„Sunt foarte mulți care nu au țară, nu au crescut, nu au trăit la țară. E o curiozitate, să vadă cum crește, cum e pusă, să o culeagă cu mâna lui, mai mare mai mică, deci e la alegerea clientului,” adaugă Ştefan Drimboi.

Clienții au la dispoziție un solar de 500 de metri pătrați unde pot să își aleagă singuri produsele. Aici sunt cultivate 2 tipuri de roșii, cele roze și cele obișnuite, întâlnite des în majoritatea piețelor din România.

Bărbatul spune că roşiile sunt fertilizate doar cu îngrăşăminte naturale. Un kilogram de roşii costă 3 lei.

„La câteva zile când termin venim și luăm iar, mai dăm și pe la vecini. Gustul de odinioară al roșiilor care le mâncam când eram copii,” zice un client.

Legumicultorul se gândeşte ca în viitor să facă şi livrări la domiciliu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...