Vămile s-au întors în timp: se fac verificări doar cu ajutorul câinilor

Data publicării:
caine vama

România s-a întors în timp în ceea ce privește controalele la frontieră. Cu o singură excepţie, în vămile de la graniţa extracomunitară, verificările se fac cu ajutorul câinilor poliţişti. 14 din cele 15 scanere performante, care aveau nevoie de doar câteva minute să depisteze marfa de contrabandă, s-au stricat, iar de reparaţii n-are, momentan, cine să se ocupe, relatează Digi24.

Vama Albița e cel mai mare punct de fontieră din estul țării şi e tranzitat, în fiecare an, de peste 700.000 de vehicule. Punctul de trecere a fost dotat cu echipamente în valoare de peste 1 milion de euro, pentru depistarea mărfii de contrabandă. Acest scaner avea nevoie de doar şapte minute pentru a verifica un TIR. E stricat de luna trecută, de când a fost lovit de o maşină de mare tonaj.

„Nici în vama Sculeni scanerul mobil nu funcționează. Echipamentul care a ajuns în 2010 în acest punct de frontieră este acum depozitat în terminalul de marfă”, relatează Olga Bejan, reporter Digi24.

În acest moment, din cele 15 scanere pe care le avem la frontierele noncomunitare, funcţionează doar unul. Unul dintre motive ar putea fi desfiinţarea Autorităţii Naţionale a Vămilor. În momentul în care exista Autoritatea Naţională a Vămilor, procedurile de mentenanţă, de reparaţii şi de punere în funcţiune erau mult mai facile”, spune Dorel Fronea, vicepreşedinte ANAF.

Prin urmare, locul scanerelor a fost luat câinii poliţişti.

„Sunt utilizați în baza analizelor de risc existente, în baza datelor și informațiilor deținute de poliția de frontieră sau când sunt suspiciuni de săvârșirea unei fapte ilegale”, declară Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Vaslui.

Numai că patrupedele nu pot controla mai mult de două maşini, fără să ia o pauză. Prin urmare, verificarea unui camion durează acum multe ore, în loc de câteva minute.

Șofer: De ieri stau, de pe la vreo două.

Vama Stânca-Costești are, în acest moment, singurul scaner funcţional din România. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât ţara noastră are cea mai lungă graniţă extracomunitară dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, iar intrarea în spaţiul Shenghen este condiţionată de existenţa acestor aparate. Autoritățile spun că problema ar putea fi rezolvată în cel puțin șase luni.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri