Calea ferată. 525 de zone cu restricții de viteză

Data publicării:
sina de tren

Cu puţin efort, un om antrenat poate depăşi pe jos un tren românesc. Şi nu este o glumă. În ţara noastră, sunt 525 de zone în care garniturile reduc viteza. Ajung să circule chiar şi cu 5 kilometri pe oră, din cauza şinelor cu probleme. Iar lucrurile nu au cum să se rezolve prea curând: bani de la stat pentru reparaţii sunt puţini şi nici nu ne grăbim să atragem fonduri europene.

În era vitezei, în 525 de zone, trenurile româneşti sunt obligate să încetinească.

Dacă adunăm toate tronsoanele unde viteza trenului coboară sub cea a unei biciclete sărim de o mie de kilometri. Ca să vă faceţi o idee asta înseamnă un drum de aici din Capitală şi până la Cluj Napoca şi înapoi.

Anual se repară prea puţini kilometri de şină. În 2016 s-au făcut intervenţii numai pe 17 kilometri, în condiţiile în care necesarul este de 500 de ori mai mare.

Potrivit CFR SA, anul acesta s-au cheltuit 80 de milioane de lei pentru reparaţii capitale şi ridicarea restricţiilor de viteză. În urma lucrărilor, până la sfârşitul lunii, vor fi aproape 400 de zone unde trenurile vor circula cu frâna trasă.

Sătui să tot aştepte în vagoane, mulţi români au optat pentru avion.

Pentru ca trenurile să prindă cu adevărat viteză este nevoie de ample lucrări de reabilitare a căii ferate. Din păcate însă şantierele deschise pe bani europeni în vestul ţării înaintează greu. Şi asta deşi, în unele cazuri, lucrările au început cu mai bine de 4 ani în urmă. În plus de mai bine de doi ani, reabilitarea a 80 de kilometri de şină este blocată la stadiul de licitaţie.

România riscă să piardă peste 3 miliarde de euro bani europeni din cauza întârzierilor în reabilitarea căii ferate, recunosc şefii din Transporturi.

Lucrările la cei 33 de kilometri de cale ferata dintre Vântu de Jos și Coslariu sunt mai mult decât întârziate. Contractul cu italienii de la Pizzarotti a fost semnat încă din decembrie 2011. După doi ani și jumătate pe aici trenurile ar fi trebuit să circule cu 160 de kilometri la oră. Acest lucru nu se întâmplă nici acum.

Italienii mai au de executat mai bine de un sfert din lucrare.

Şi pentru asta autorităţile le mai dau un an răgaz. Tot anul viitor ar trebui să se termine lucrările la încă 120 de kilometri de cale ferată între Sighişoara şi Coşlariu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri