Handbal | Ultima victorie împotriva Rusiei, exact acum 20 de ani

Data actualizării: Data publicării:
romania rusia decembrie

Naţionala de handbal feminin a României a învins echipa Rusiei, campioană olimpică în 2016, după exact 20 de ani, ultimul succes în faţa rusoaicelor fiind consemnat tot la un Campionat European, în Danemarca, în 7 decembrie 1996, scrie News.ro.

romania rusia decembrie

În 7 decembrie 1996, în grupa B a Campionatului European din Danemarca, România a învins Rusia, cu scorul de 29-26 (15-14), încheind competiţia pe locul 5, iar Rusia pe 7.

Era doar a doua ediţie a Campionatului European, iar naţionala României a încheiat cu un bilanţ de patru victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere. 

Eroina României, portarul Denisa Dedu, abia împlinise doi ani la precedenta victorie a României cu Rusia. Acum, a avut o prestație de vis, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului și a atras toate privirile.

Rusia era şi atunci favorită în faţa României, avea deja 5-0 după doar cinci minute de joc, dar tricolorele conduse din teren de Mariana Târcă, actualul antrenor al Coronei Braşov, au revenit fantastic şi s-au impus, cu 29-26, Târcă reuşind 9 goluri. Antrenorii de atunci au fost Cornel Bădulescu şi Constantin Pilică Popescu.

După exact 20 de ani, România obţine o nouă victorie, de această dată la Campionatul European din Suedia, unde miercuri seară, trece de Rusia, de această dată aflată în postura de campioană olimpică, cu scorul de 22-17 (11-9). Principalele marcatoare au fost Neagu şi Buceschi, fiecare cu câte 7 goluri, dar MVP-ul partidei a fost declarată portarul Denisa Dedu, chiar eleva Marianei Târcă, handbalista reuşind 22 de intervenţii în poarta României.

În acest interval, cele două echipe s-au mai întâlnit de opt ori, iar Rusia este detaşat superioară, cu şapte victorii, înregistrându-se şi un rezultat de egalitate.

Citiți și:
România, victorie superbă în fața Rusiei la CE
Denisa Dedu, lăudată pe site-ul oficial al CE: „Portarul cu 1.000 de mâini!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...