Prefectul de Prahova cere anchete după apariția craterului de la Slănic. El a trimis o sesizare inclusiv Corpului de Control

Data actualizării: Data publicării:
Stradă surpată la Slănic Prahova.
Stradă surpată la Slănic Prahova. Foto: Profimedia Images

Prefectura Prahova reclamă public ”atitudinea ostilă” a conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, acuzând că nu a pus la dispoziţie studiile geotehnice solicitate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, dar şi că vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte nu a participat la niciuna dintre şedinţele în care autorităţile au căutat soluţii pentru rezolvarea situaţiei de pe strada din Slănic, prăbuşită parţial în urmă cu două săptămâni. În acest context, prefectul judeţului anunţă că a cerut mai multor instituţii de control să verifice modul în care CJ Prahova şi firma contractată de această instituţie au respectat legea în momentul realizării unei lucrări destinate alimentării cu gaz natural a oraşului Slănic.

Prefectura Prahova reclamă public faptul că Dumitru Tudone, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova care a preluat atribuţiile preşedintelui după ce Iulian Dumitrescu a fost pus sub control judiciar de DNA, nu a participat la niciuna dintre şedinţele în care autorităţile din judeţ au căutat soluţii pentru repararea străzii 23 August din oraşul Slănic, stradă care s-a prăbuşit parţial, în urmă cu aproape două săptămâni, formând un crater adânc.

Instituţia Prefectului Prahova reclamă, într-un comunicat dat publicităţii marţi, ”atitudinea ostilă a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Prahova încă de la începutul evenimentului” şi susţine că CJ Prahova ”a refuzat” să pună la dispoziţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova ”studiile geotehnice aprofundate” realizate la Slănic în scopul efectuării unor lucrări contractate de CJ Prahova pentru introducerea unei reţele de alimentare cu gaz natural.

În acest context, prefectul de Prahova solicită controale din partea mai multor instituţii.

”Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, a dispus urgent Inspectoratului de Stat în Construcţii, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Curţii de Conturi, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă, să verifice în limita competenţelor legale şi va informa Corpul de Control al Prim-Ministrului asupra următoarelor aspecte:  respectarea de către beneficiarul lucrărilor (Consiliul Judeţean Prahova) şi a firmei care s-a ocupat de execuţia lucrărilor, a condiţiilor şi obligaţiilor din certificatul de urbanism, din autorizaţia de construire, precum şi legalitatea semnăturilor din autorizaţii şi certificate de urbanism, în contextul în care în materie de urbanism acestea trebuie să fie doar ale preşedintelui Consiliului Judeţean, ele neputând fi delegate;  verificarea legalităţii contractului de execuţie, a documentaţiei de atribuire a procedurii de achiziţie, dar şi a actelor adiţionale ulterioare( contractul a fost suplimentat cu 5 milioane euro, cu acordul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu);  respectarea termenelor contractuale de către executant (în ciuda înştiinţărilor că lucrările au fost finalizate, în localitatea Slănic, şi nu numai, încă se lucrează la înfiinţarea reţelei de gaze), inclusiv readucerea străzilor şi trotuarelor la starea iniţială, informarea populaţiei, organizarea de şantier şi calitatea lucrărilor”, se arată în comunicatul Prefecturii, scrie News.ro

Documentul precizează că, de la începutul lucrărilor contractate de CJ Prahova la Slănic, au existat ”nenumăratele adrese ale primăriei oraşului Slănic, prin care Primăria Slănic solicita Consiliului Judeţean Prahova şi executantului lucrării să ia măsuri pentru astuparea şanţurilor de pe strada 23 August, dar şi de pe alte străzi” din oraş.

Nu în ultimul rând, Prefectura reclamă ”refuzul nejustificat” al Consiliului Judeţean de a sprijini financiar localitatea Slănic, în Şedinţă Ordinară din data de 30 Aprilie 2024, ”ignorându-se astfel solicitarea imperativă a Primăriei Slănic de a primi ajutor în situaţia urgentă”.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
Mama Andreei Esca, 83 de ani sărbătoriți alături de soț, celebra fiică și nepoți. Imagini din tinerețe
Pro FM
Roxana Nemeș, în costum de baie roz, de Barbie, la piscina de acasă. Și-a creat o adevărată oază de relaxare...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone, despre perioada când erau rivali. De la cine pierde mai multă...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...