Directorul executiv al BCR Asigurări de Viaţă, acuzat în dosarul de evaziune fiscală, rămâne în arest

Data publicării:
bcr asig

După 12 ore de audieri, Curtea de Apel Târgu Mureş a decis ca Diana Sevciuc, arestată alături de alţi doi angajaţi în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la şase milioane de euro, să rămână în arest peventiv.

De asemenea, instanţa a hotărât ca ceilalţi doi funcţionari bancari arestaţi de Tribunalul Mureş, Alin George Mantoiu, manager relaţii corporate la BCR Life Insurance, şi Gicu Emanuel Mantoiu, să fie cercetaţi în libertate, având însă interdicţia de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, doi dintre cei opt patroni de firme care ar fi implicate în acest caz au primit interdicţia de a părăsi ţara, tot pentru o perioadă de 30 de zile. Deciziile Curţii de Apel Târgu Mureş sunt definitive.

Tribunalul Mureş a emis, în noaptea de 12 spre 13 iulie, mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele a trei angajaţi de la BCR Asigurări de Viaţă: Diana Violeta Sevciuc, Alin George Mantoiu şi Gicu Emanuel Mantoiu. Ulterior, cei trei angajaţi au făcut recurs.

Un număr de 166 de percheziţii au avut loc, în 9 iulie, în Bucureşti şi în 26 de judeţe, la locuinţe şi la sediile a 112 firme, precum şi la sediile unor filiale ale BCR Asigurări de Viaţă, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală.

Cum a operat grupul infracţional

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii fac cercetări faţă de persoane cu atribuţii de conducere şi angajaţi ai unei societăţi de asigurări, precum şi faţă de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, care sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor importante beneficii financiare, prin sustragerea de la plata taxelor şi a impozitelor aferente unor drepturi salariale.

Conform sursei citate, modul de operare este unul inedit. Concret, patronii societăţilor comerciale încheiau poliţe de viaţă colective pentru angajaţii lor la BCR Asigurări de Viaţă. În ziua în care plăteau primele lunare, sau cel târziu în următoarea, contractele erau răscumpărate. Pentru acest lucru, compania de asigurări îşi oprea un comision de 10%, iar restul banilor erau împărţiţi între angajaţii firmei care încheiase poliţa, pentru că ei erau beneficiarii. Patronii achitau astfel o mare parte din salariile angajaţilor fără a mai plăti taxe şi impozite la bugetul de stat. Pe cartea de muncă, majoritatea angajaţilor primeau salariul minim pe economie.

În 10 iulie, 18 persoane, între care zece angajaţi ai BCR Asigurări de Viaţă, au fost reţinute în acest caz, procurorii hotărând instituirea sechestrului pe conturile a zeci de firme din cele 112 implicate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...