Video Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în țară: Trei mașini au fost luate de ape în Prahova. Au fost trimise mesaje RO-Alert

Data actualizării: Data publicării:
masina luata de apa
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime. FOTO: Observatorul Prahovean

Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţară. Oamenii se plâng că grădinile şi livezile au fost afectate. De asemenea, trei maşini au fost luate de o viitură care s-a format pe pârâul Sărata, pe raza localităţii prahovene Vâlcăneşti.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În localitatea Vâlcăneşti a crescut nivelul pârâului Sărata, au fost luate de viitură trei autoturisme (fără victime, doar una dintre ele este o maşină funcţională, două fiind neutilizate) pe o distanţă de aproximativ un kilometru. Un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Plopeni se află la faţa locului şi rămâne pentru monitorizare. Pârâul are încă un nivel crescut”, arată ISU Prahova.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

A fost emis mesaj RO-ALERT

Mai multe judeţe s-au aflat, duminică seară, sub avertizări meteo de fenomene periculoase, pentru unele zone fiind emise atenţionări cod galben, în timp ce altele se află sub avertizare cod portocaliu meteorologic. În judeţul Prahova, locuitorii din mai multe oraşe şi comune au primit mesaje RO-Alert prin care au fost sfătuiţi să se adăpostească.

Autorităţile din judeţul Prahova, aflat, duminică seară, sub avertizare cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, în intervalul orar 19:30-20:30, au emis mesaje de avertizare RO-Alert pentru localităţile Urlaţi, Boldeşti-Scăeni, Valea Călugărească, Bucov, Vărbilău, Gura Vitioarei, Albeşti-Paleologu, Lipăneşti, Măgurele, Vâlcăneşti, Cocorăştii Mislii, Dumbrăveşti, Bălţeşti, Plopu.

Localnicii din aceste oraşe şi comune sunt rugaţi să sisteze activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime, să închidă toate ferestrele locuinţei şi ale altor categorii de construcţii, să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar în cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, să nu încerce să le traverseze și să nu se apropie de malurile acestora.

Avertizări de vreme rea și în alte județe

Avertizări de fenomene meteo imediate au fost emise, duminică seară şi pentru alte judeţe.

Imagini cu ploaia torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele sociale din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi importante de precipitaţii şi vânt puternic.

Pe Facebook au apărut imagini de la Ţebea, judeţul Hunedoara, de la Şiria, în judeţul Arad, dar și din Dâmbovița.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Alte imagini au fost surprinse la Galda de Jos, în judeţul Alba.

Oamenii se plâng că grindina a distrus grădinile sau livezile.

Meteorologii au emis, duminică, numeroase avertizări cod portocaliu şi cod galben pentru mai multe zone din ţară.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...