Un bărbat de 50 de ani a murit înecat în mare, în Mamaia

Data actualizării: Data publicării:
mamaia
Persoana înecată era un bărbat de aproximativ 50 de ani, care a fost recuperat din Marea Neagră. FOTO: Shutterstock

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, potrivit News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la o persoană înecată în Marea Neagră, în zona din faţa Hotelului Sulina din Mamaia.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, o ambarcaţiune RIB şi un echipaj SMURD B.

Persoana înecată era un bărbat de aproximativ 50 de ani, care a fost recuperat din Marea Neagră.

Poliţiştii au precizat că persoana decedată nu a fost identificată şi continuă cercetările în acest caz.

„La data de 28 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa-Secţia de Poliţie Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că în apă Mării Negre se află cadavrul unui bărbat. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, persoană decedată nefiind identificată până în acest moment. În cauză cercetările continuă în vederea stabilirii cauzelor decesului şi a identificării persoanei, fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Trupul neînsufleţit va fi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...