Cătălin Cherecheş rămâne în închisoare. Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia fostului primar

Data publicării:
chereches flancat de doi politisti
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Curtea de Apel Cluj a respins, joi, ca neîntemeiată o contestaţie în care fostul primar Cătălin Cherecheş solicita anularea condamnării care a fost primită pentru luare de mită.

De asemenea, judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au respins o cerere a lui Cherecheş în legătură cu termenul de prescripţie în cazul infracţiunii de care este acuzat.

"În temeiul art. 475 Cod procedură penală, respinge cererea contestatorului C.C. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii unice de luare de mită prevăzute de art. 289 Cod penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi alternative ale elementului material. În temeiul art. 432 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat C.C., împotriva deciziei penale nr. 1704/A/24.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 2537/117/2016", se arată în soluţia pe scurt pronunţată de instanţa clujeană.

Cătălin Cherecheş este obligat şi la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, scrie Agerpres.

Soluţia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Recent, o altă instanţă - Tribunalul Bucureşti - i-a scăzut lui Cătălin Cherecheş un an de închisoare din pedeapsa de cinci ani, reprezentând perioada în care acesta a stat în arest în timpul anchetei în anul 2016, dar şi timpul petrecut într-un penitenciar din Germania, după ce a fugit din ţară.

Pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.

Ulterior, a fost prins de poliţiştii germani în Augsburg şi arestat, fiind adus în România în luna martie şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
Cum arată o zi din viața antreprenorului care vrea să devină adevăratul Benjamin Button. Ia 100 de suplimente...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...